în linie dreaptă către Bac
După sarmale, cozonaci, torturi și prăjituri, vacanța de iarnă a luat sfârșit și, odată cu ea, ideea că bac-ul e „la anu'”. Pentru cei mai mulți dintre elevii claselor a XII-a reîncepe stresul. Vestea bună e că durează doar trei săptămîni pînă la viitoarea scurtă vacanță (încă nu s-a inventat vacanță lungă pentru elevi). Urmează o perioadă de evaluare, încheierea mediilor și abia apoi trecerea în semestrul doi. Cît despre pregătirea în paralel pentru examenul de bacalaulureat, elevii vorbesc cu degajare. Unii se laudă că iau note mari la testele de la pregătiri, alții mai modești declară că „merge bine” sau „așa și așa”. Se pare însă că toți sînt de-acord că „cine rîde la urmă rîde mai bine”, sau altfel spus, întîi rezultatele și apoi laudele.
„Atenție,eu învăț!”
Totuși, timp de pierdut încă mai este. Situat la limita dintre dependență și utilitate, nici în febra examenelor, nici în cea a tezelor sau în timpul liber, calculator nu pare să mai stea închis. Mai toți elevii învață cu messengerul pornit. Se chat-uiește între două reprize de învățat. Evident că de aici nu puteau lipsi celebrele mesaje de pe „status” ce descriu în amanunt activitățile fiecăruia: „învăț! DND (Do Not Disturb – Nu deranjați), „Scriu”, „Citesc”, „Fac munca patriotică, de aia intelectuală”, „Cu Hegel în brațe” și lista ar putea continua la nesfîrșit. „Faptul că am calculatorul pornit opt ore pe zi nu mă împiedică să fac multe alte lucruri la masa de birou. învăț, scriu, citesc și din cînd în cînd mai salut cîte un prieten”, ne-a declarat Andreea D.
Schimbări europene
Revenind la lucrurile ce-i interesează în mod direct pe elevii claselor a XII-a, aflați că deja la unele facultăti modalitatea de admitere s-a schimbat. „Este un an incert, acest examen este foarte controversat. Se scot și se reintroduc probe. Apar și nu mai apar subiectele la oral și tot așa”, spune, intrigată, Alina B. Se pare însă că elevii au dreptate. Se preconizează că subiectele pentru probele de bacalaureat vor apărea pe 15 ianuarie, urmînd ca apoi să fie tipărite și distribuite în școli, gratuit. Despre concretizarea celebrului zvon ce-a lansat discutii aprinse pe forumurile educaționale, conform căruia locurile la buget vor fi scoase pare lăsat în aer, încă nu se știe nimic concret.
Cum ne-am obișnuit deja, criteriile de admitere în facultați se schimbă de la an la an. Majoritatea încă își lasă viitorii studenți în incertitudine, anunțîndu-și publicarea broșurilor informative în luna mai. Se pare că primele schimbari au apărut la ASE, unde proba la geografie va fi scoasă. O altă facultate este cea de Jurnalism, admiterea fiind simplificată mult, renunțîndu-se la proba orală. Așadar, pînă prin iulie tot așteptăm schimbări, și avem o presimțire că vor mai fi. (Mădălina OPRIȘAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.