Fostul sediu al Bibliotecii Județene „C. Sturdza” continuă să zgîrie privirile trecătorilor și în acest an. închis la mijlocul anului 2005, pe motiv că va fi restaurat, imobilul din inima municipiului nu va beneficia de lucrările necesare reintrării în circuitul cultural nici anul acesta. Cel puțin în prima jumătate a lui 2007, nu vom vedea nici o mișcare care să dea speranțe băcăuanilor interesați să se mîndrească cu simbolurile urbei. „După cum știți, de acest proiect se ocupă în mod special Ministerul Transporturilor. Au venit aici reprezentanți ai Băncii Mondiale, s-au cerut tot felul de informații, s-au executat diferite studii și pînă la urmă s-a ajuns la niște rezultate care îmi dau convingerea că anul acesta vor începe lucrările de restaurare a clădirii”, ne-a declarat Victor Mitocaru, vicepreședintele Consiliului Județean Bacău, instituție în subordinea căruia se află respectiva clădire. Optimismul acestuia a fost confirmat de Cornelia Gireadă, director în cadrul CJ. „Clădirea fostei Bibliteci se află în acest moment în stadiul de elaborare a proiectului tehnic, inclusiv proiectul de consolidare. Se speră ca lucrările să fie demarate la începutul lunii iulie, dacă totul va decurge conform planificărilor actuale”, a precizat Cornelia Gireadă. în iulie, dacă nu va fi amînată licitația pentru desemnarea firmei care se va ocupa de restaurare. în cazul în care licitația se amînă sau se anulează, vor mai trece alte două luni. în ceea ce privește costurile refacerii fostei Biblioteci Județene, acestea se vor ridica la cîteva zeci de miliarde de lei vechi, dacă ținem cont de faptul că studiul de fezabilitate a costat în jur de 25 miliarde de lei vechi. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.