Carom a luat 3,69 de milioane de lei pe activele vîndute la Rafo

Administrator

Licitația pentru vînzarea bunurilor societății Carom Onești situate pe platforma Rafo s-a încheiat pentru 3,69 de milioane de lei (peste un milion de euro) – așa cum a declarat presei Adrian Marghescu, directorul firmei lichidatoare, Finconta Consulting București. Cumpărătorul a fost societatea Rafo, prin actualul acționar majoritar, Calder-A International. Este vorba de rezervoare sferice din metal, rămase acolo din vremea în care cele două societăți erau legate tehnologic. Licitația nu a fost la primul termen, iar prețul de vînzare nu a scăzut, ca și în licitația pentru vînzarea fabricilor din Carom, pentru care aceasta a ajuns tot la al doilea termen, consumat pe 10 ianuarie. La al treilea termen, licitația pentru Carom va fi începută, probabil, de la 25 de milioane de euro. Organizatorul licitației este tot Finconta Consulting București. Salariații de la Carom își puneau speranța în succesul licitațiilor pentru activele de pe platforma Rafo, din banii căreia să primească și lefurile restante. Iar la Carom mai lucrează acum 630 de salariați. „Noi tot sperăm să se întîmple ceva, pentru că salariații au ajuns, deja, la capătul răbdării”, ne spunea liderul sindicatului Carom, Vasilică Udrea.
Pentru societatea Carom, care se vinde „la pachet”, la primul termen, din 27 noiembrie, erau așteptați reprezentanți ai companiilor Petrochemical Holdings, prin firma Calder-A International, și Dwory din Polonia Prezent la Rafo chiar în ziua licitației de la Carom, cel mai important acționar persoană fizică al acesteia, Iakov Goldovskiy, a declarat că a vizitat combinatul de cauciuc sintetic, recent, și că a rămas consternat de ce a văzut. El a făcut un apropo la starea jalnică a instalațiilor de la Carom, dar nu a lăsat de înțeles că Petrochemical – care patronează compania Calder de la Rafo -, nu ar mai fi interesată de această societate. „Prețul cerut pe Carom – a spus Goldovskiy – a fost însă prea mare”. Omul de afaceri rus nu a mai comentat, dar a lăsat de înțeles că la un preț mai mic altele ar fi condițiile. Din alte surse, circulă și zvonul că investitorii de la Petrochemical ar fi interesați numai de instalațiile de la Carom de care are nevoie, tehnologic, Rafo. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.