S-a stabilit noii campioni naționali universitari

Administrator

ATLETISM: Direcția pentru Sport a Județului Bacău, cu sprijinul Ministerului Educației, a organizat sîmbătă și ieri o nouă ediție a Campionatelor Naționale Universitare de Atletism, precum și prima etapă de Grand Prix a anului rezervată sportivilor de la trei categorii de vîrstă, seniori, tineret și juniori I. Sub coordonarea Doinei Melinte, director al DSJ Bacău, concursul s-a desfășurat fără reproș și a fost un foarte bun prilej de verificare pentru atleții din toate colțurile României, de la 19 facultăți din țară, plus cei de la cluburi care nu au sportivi studenți. Totodată, au fost desemnați și noii campioni naționali universitari.
Printre aceștia s-a numărat și Constantin Ifrim (FEFS Bacău), învingător în proba de 3000 de metri. De asemenea, Ifrim a devenit și vicecampion național la 1500 metri. Revenind la 3000 de metri, colegul său Marius Sava s-a clasat pe locul al treilea. în competiția feminină, Irinel Zamfir (FEFS Bacău) a luat medalia de bronz, la fel ca și la 1500 metri. Ancuța Baciu (Universitatea Bacău) a ocupat locul al treilea la săritura cu prăjina, iar Monica Pătrașc (U Bacău) s-a ales cu medalia de argint la 400 metri plat, lucru valabil și pentru colega sa Anca Tofan la săritura în înălțime.
în fine, Andreea Pătrașc (CSȘ-SCM Bacău) a fost cea mai rapidă la 800 de metri (2:16.99), dar întrucît nu este studentă nu a punctat la „universitare”.
Doina Melinte a fost în prim-plan la cîteva festivități de premiere, DSJ oferind diplome, cupe și alte premii celor care s-au evidențiat.
Altfel, sportivii studenți de la Universitatea Alexandru Ion Cuza din Iași au fost cel mai des prezenți pe podium între colegii lor din alte centre universitare din țară. Vom reveni cu rezultatele. (Marius AMBROZIE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.