Eugen VERMAN
Am văzut, ieri, în piața mare a orașului meu, un copil cu trei buchețele de ghiocei în mînă. âi găsise în pădurea de lîngă casa lui, că el și mama și tata și frații și surorile lui au căsuța chiar lîngă pădure, iar pădurea e a doua casă a lor, și i-a cules de sub frunzele veștede de stejar și fag și i-a adus la oraș să ia pe ei ceva bani pentru caiete, că-i elev la școala din sat. L-am privit – mic, slăbuț și vînăt, căci era frig la acea oră a dimineții, și am citit, pe chipul lui de copil, speranța aceea a „negustorului” care știe că cineva îi va cumpăra „marfa”. I-am cumpărat-o eu, i-am dat trei bancnote de un leu, el a zîmbit fericit, iar au am plecat cu gîndurile mele, privind la cele trei buchețele plăpînde de floare albă, diafană, inconfundabilă. A fost prima oară în viața mea cînd am cumpărat – și am văzut – ghiocei de… ianuarie. Spre casă mergînd, am început să stau de vorbă cu ei, măi copii dragi ai naturii, cum de ați venit acum, atît de devreme, eu vă știu de cînd mă știu că luna voastră e martie, atunci, la început de martie, vă găseam și eu prin pădurile copilăriei mele celei atît de dragi și atît de demult apuse, acum nici nu știu ce să vă spun, să vă zic bine-ați venit, n-aș îndrăzni, că nu-i timpul vostru, cine, oare, v-a trimis atît de devreme, că atunci, în martie, cînd veneați, vă închinaseră poeții stihuri: „Ghiocel, plăpîndă floare,/ De ce ieși de sub zăpadă,/ N-ai văzut că iarna asta,/ N-a plecat nici din ogradă…?”, dar era început de martie, și iernile erau ierni și verile erau veri și anotimpurile erau anotimpuri și toate erau normale, la locul lor, așa cum le-a împămîntenit, de la începuturi, Sfînta Natură… Bieții de voi! Ați venit pe lume ca niște avortoni, nu-i vremea voastră și tare mai sînteți speriați și plăpînzi și neputincioși… Ei par a-mi spune că-s alte vremuri, că vremurile astea îs „inverse”, că nimic nu mai e normal…
Ghiocei de ianuarie…, vă privesc și tare mi-e milă de voi… Și de noi, ăștia, muritorii, că și noi, trestiile astea gînditoare, iată, trăim o spaimă pe care cu greu putem s-o înțelegem… a
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.