Cîteva sute de credincioși creștin ortodocși și romano-catolici s-au rugat, aseară, în Catedrala romano-catolică „Sfinții Petru și Paul” din centrul Bacăului, pentru unitatea bisericilor, în cadrul săptămînii de rugăciune pentru unitatea creștinilor care se desfășoară în perioada 18 – 25 ianuarie 2007. Tema din acest an este un citat din Evanghelia sfîntului Marcu, „Toate le-a făcut bine: pe surzi îi face să audă, iar pe cei muți să vorbească”. Prezența creștinilor de rit răsăritean în catedrala catolică a fost ca urmare a faptului că duminică, 21 ianuarie, aceștia s-au întîlnit și s-au rugat împreună în biserica „Precista”, acolo unde un sobor de 10 preoți a oficiat o slujbă comună. „Cu ocazia octavei de rugăciune s-au făcut rugăciuni la biserica Precista, prilej cu care au fost prezenți și preoți romano-catolici, în frunte cu părintele Isidor Dîscă, decanul romano-catolic de Bacău. S-a oficiat slujba Vecerniei și s-au rostit rugăciuni pentru apropierea celor două Biserici”, a declarat preotul protopop Constantin Tomozei, parohul bisericii „Precista”. După ceremoniile religioase s-au rostit cuvîntări părintele profesor Ioan Mareș și părintele Tomozei, care au readus în actualitate cuvintele rostite de Mîntuitorul Iisus Hristos, atunci cînd s-a rugat pentru Sine, pentru ucenici și pentru lume în Grădina Ghetsimani. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.