Transportul public din Nicolae Bălcescu, din nou subiect de scandal

Administrator

Circa 20 de cetățeni din comuna Nicolae Bălcescu au venit, ieri, la Consiliul Județean și Prefectura Bacău să se plîngă din nou de modul în care se efectuează transportul public. De data aceasta, oamenii și transportatorii și-au dat mînă și nu au mai luptat unii împotriva celorlați. Problema a pornit de la faptul că în satul Galbeni nu se poate circula cu microbuzul deoarece transportatorii nu au licență și pe cei trei kilometri de la Bălcescu în sat. „Copii merg la școală pe jos, la fel și noi, cadrele didactice. Oamenii sînt nevoiți și ei să meargă pe jos și unde mai pui că sînt pensionari care vin de la Galbeni la Nicolae Bălcescu tot pe jos, pentru a-și lua mdecamentele de pe rețetă”, s-au plîns oamenii. Noul scandal a izbucnit ieri, cînd transportatorii le-au explicat oamenilor că nu pot merge cu microbuzele mai departe de Nicolae Bălcescu, pentru că nu au licență de transport și pe acest segment de drum. Transportul pînă în comună, de la Bacău, este adjudecat de Asociația Transportatorilor Iași, care are șase microbuze. „Oamenii ni s-au plîns din nou și am încercat să îi ajutăm. Pînă în sărbători am mers, la insistențele lor, dar acum nu mai putem circula, deoarece dacă sîntem prinși fără licență sîntem amendați sau ni se poate face chiar dosar penal. Am fost la Autoritatea Rutieră și ei ne-au trimis să le facem rost de o solictare a primăriei pentru transportul pînă în Galbeni. Ne-am dus cu hîrtia cerută și atunci ne-au spus că nu ne pot da aprobarea și să mergem pe trasee pînă ne reclamă cineva”, a susținut Ovidiu Băjenaru, reprezentantul transportatorului. De la șefii județului, oamenii au plecat cu promisiuni. „Am vorbit cu directorul de la ARR, care pînă vineri are ca temă să analizeze acestă situație și să propună soluții. Vineri ne întîlnim cu toții și vom vedea cum rezolvăm problema legal”, a declarat subprefectul Gheorghe Hură. Oamenii au plecat, cu promisiunea consilierului județan Silvestru Dogaru, ca „microbuzele să circule măcar pînă vineri, cînd se va stabili care este soluția pentru ca pînă la Galbeni să se asigure un transport legal”. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.