VOLEI FEMININ – TOP TEAMS CUP: în urmă cu o săptămînă, Știința Bacău a pierdut nemeritat, 2:4 (după un set suplimentar), meciul retur din optimile de finală ale Top Teams Cup la volei feminin disputat în Franța, la Albi. Odată cu partida, Știința a pierdut și calificarea în sferturile de finală. Așa a fost să fie. Să ne reamintim că în meciul tur Știința a bătut cu 3:1. O prevedere nouă de regulament, cică pentru amplificarea spectacolului, spune că nu contează scorul înregistrat, pe seturi, în partidele tur-retur, în caz că fiecare dintre echipe reușește cîte o victorie. La egaliatate de meciuri, se mai joacă un set suplimentar pe terenul echipei gazdă în retur. Așa s-a și întîmplat. USSP Albi a învins în retur cu 3:2, după ce Știința a condus cu 2:0, apoi a cîștigat cu 25:23 setul suplimentar. în seturile al 3-lea și al 4-lea Albi s-a „impus” cu 26-24 și 25-23. A fost un meci cu de toate, răsturnări de scor, treceri de la agonie la extaz și viceversa etc. însă, Știința a revenit din Franța în postură de echipă învinsă și eliminată.
Fetele noastre au plîns în hohote la încheierea partidei
Să ai 2:0 (25-13, 25-15) și 23-23 în setul al treilea și apoi să părăsești terenul învins nu este deloc ușor de digerat. „Am fost foarte aproape de calificare. Puteam cîștiga cu 3:0, 3:1 sau în extra-set. Cum se spune, n-a fost ziua noastră. Am trecut pe lîngă o calificare ce ne-a fost la îndemînă și care, față de ratarea similară de anul trecut, cînd au intrat în ecuație și micile înțelegeri dintre celelalte echipe din grupă, m-a afectat mai puțin. Bineînțeles că sînt supărat, dar nu chiar ca atunci. Am văzut că fetele au tras pentru fiecare punct, că și-au dorit foarte mult să termine învingătoare. Valoarea echipei constă și în omogenitatea sa. Mai mult, față de anul trecut avem în lot, cu o singură excepție, doar românce. Inimile bat la unison și asta contează enorm. Au jucat bine aproape toate. Excepția se numește Anghel, cea care în meciul din Franța nu s-a putut concentra pe cît ne-am fi dorit. în setul al 5-lea, cînd partenera de întrecere avea deja un avantaj consistent, am schimbat toate jucătoarele din formula de bază, cu excepția Ramonei Elisei, pentru a le odihni în vederea setului suplimentar. N-a ieșit cum ne-am dorit și fetele noastre au plîns în hohote la încheierea partidei. Pe de altă parte, nici regulamentul nu este cel mai fericit. Sperăm ca, la viitoarea participare în cupele europene, această nouă prevedere a regulamentului să ne avantajeze și pe noi. Am încredere că măcar în competițiile interne va veni, anul acesta, o compensație”, a afirmat Florin Grapă, antrenorul principal.
Comptons sur votre soutien! Un public exemplar și-a condus echipa la victorie
„Contăm pe susținerea voastră!”, laitmotiv al celor de la clubul din Albi cînd se adresează suporterilor. Așa a fost și înaintea meciului cu Știința, așa este și va rămîne obiceiul la Albi. Nu întîmplător, suporterii echipei de volei amintite sînt recunoscuți drept cei mai sufletiști și mai atașați de favoritele lor între omologii lor din Franța. „Așa ceva n-am mai văzut în viața mea, deși am făcut multe deplasări cu echipa. Cei de la Albi au o sală exemplară, cu un public nemaipomenit. Au cîntat încontinuu, indiferent de scor, din prima și pînă în ultima secundă. Publicul a fost al 8-lea jucător, el a cîștigat meciul. Pînă și o babă, suporter, vopsită în verde (n.r., culoarea echipamentului formației franceze) se agita în tribună, la fel de zgomotos și decent, în același timp, ca și ceilalți spectatori. A fost un spectacol complet atît pe teren, cît și în tribune. M-a impresionat și că, tot în incinta sălii, exista un magazin cu tricouri personalizate ale jucătoarelor. Altfel, de cîte ori serveau jucătoarele lor era o liniște mormîntală, în vreme ce toate instrumentele de făcut zgomot intrau în funcțiune cînd serveau fetele noastre. Pe de altă parte, tavanul mai jos ca la noi și sistemul de iluminare au fost alți factori care au contribuit la victoria gazdelor. Recunosc, mi-au plăcut foarte mult atmosfera din sală și atitudinea publicului la reușitele noastre. Aplauzele au fost cele care au înlocuit huiduielile de la noi”, completează Cristina Șoflău, manager al echipei, spusele lui Grapă.
Antrenorul băcăuan a primit o medalie din partea primarului
După meci, reprezentanții celor două grupări sportive au participat la o festivitate organizată de Consiliul local din Albi. Cu acest prilej, primarul orașului i-a oferit lui Florin Grapă o medalie din bronz florentin pe care este imortalizată o imagine în relief a localității franceze. Medalia este piesă unică și a fost realizată de cunoscuta casă franceză de bijutieri Pichard – Balme. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.