Un „israelian” la Stănișești

„Ascuns” sub o căciulă, Michel nu se deosebește, la prima vedere, cu nimic de ceilalți elevi ai clasei a V-a de la Școala din Stănișești. Ochii negri în care se citește o istețime aparte ne-au creat, totuși, unele bănuieli și, în momentul în care profesorul Spiru David, directorul școlii, a făcut prezentările, aveam să ne dăm seama că nu ne-am înșelat. Cu puncte de vedere extrem de bine conturate, Michel își susține opiniile cu o fermitate pe care puțini elevi de vîrsta lui o au. De altfel, directorul David și-a amintit că, nu cu mult timp în urmă, Michel nu a ezitat să vină la cancelarie și să întrebe, pe un ton foarte respectuos, dar ferm, dacă ora următoare se mai ține, în condițiile în care profesorii fuseseră reținuți cîteva minute peste pauză de o ședință. Și e doar o dovadă a interesului pentru învățătură a lui Michel Coca, care la matematică, de exemplu, a colecționat cinci note de zece pînă acum. „âmi plac matematica, limba română, istoria și sportul”, a confirmat puștiul, care, cu gîndul la partida de fotbal ce urma să încheie ziua, a refuzat să-l ducem acasă cu mașina, deși acest lucru presupunea să aștepte cam o oră microbuzul școlar pentru a ajunge acasă, în Slobozia.
Nu ne-am despărțit, însă, de Michel înainte de a-l ruga să ne povestească despre viața din Israel. „E frumos în Israel, dar îmi place mai mult aici. Acolo sînt prea multe bombe. Și e prea cald. Uneori erau și 40 de grade Celsius. La școală învățam foarte multă matematică și istorie. Nu-mi plăcea că erau mulți băieți negri și răi, copii veniți din Etiopia”, a răspuns Michel, puștiul ce pare a mai fi legat de Israel doar de certificatul de naștere scris în ebraică.

Au fugit din calea războiului

Casa lui Dumitru Coca, bunicul lui Michel, am găsit-o destul de ușor. „Cum intrați în sat, faceți dreapta. Pe deal e o casă cu o poartă albastră și un gard gri, de lemn”, ne-a explicat, exact, băiatul. Cînd i-am spus cine sîntem și de ce îl deranjăm, bărbatul nu și-a ascuns mirarea, dar, la un pahar de vorbă „băut” pe prispa casei, a acceptat să ne depene povestea lui Cătălin, băiatul său, a Tamilei, nora sa de origine gruzină, a lui Michel și a lui Adrian, frățiorul de doar patru ani a acestuia. „Cătălin a plecat, în 1992, în Israel să lucreze în construcții. Acolo a cunoscut-o pe Tami (Tamila, n.r.), care era recepționeră la hotelul în care fuseseră cazați românii. Un an mai tîrziu s-au căsătorit, iar pe 4 aprilie 1994 s-a născut, la Haifa, Michel. Băiatul a fost botezat acolo, dar, la șapte luni, l-au adus acasă și l-au creștinat ortodox”, povestește Dumitru Coca, „acompaniat” de soția sa, Maria. Pe chipul femeii încă în putere se poate vedea lesne dragostea pentru Michel, nepotul care, în 2005, s-a întors acasă, în România. Complicarea situației din Israel i-a făcut pe Cătălin și Tami să vină la Stănișești, pentru ca, după alte cîteva luni, să ia, împreună cu Adi, mezinul familiei, drumul Italiei. îndrăgostit de carte, Michel a ales Școala din Stănișești. „Vreau să termin opt clase, după care merg la Bacău să fac liceul și, apoi, facultatea. După aia, mai vedem”, ne-a explicat băiatul, în timp ce soneria de pe holul școlii anunța sfîrșitul pauzei. Ne-am despărțit. Urma ora de matematică și Michel nu putea să o scape. (Eduard CUCU)nă cu Adi, me

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!