Optimism în privința noului an competițional la CSM Onești

Administrator

Spre deosebire de 2005 cînd, prin medaliile obținute de halterofilul Sebastian Dogariu la campionatele mondiale și europene dar și datorită altor rezultate, Clubul Sportiv Municipal Onești a punctat zdravăn în clasamente, 2006 a fost un an ceva mai liniștit. Au ieșit în evidență medalia de argint de la „europenele” de gimnastică, junioare, prin Mădălina Guțu, respectiv medaliile de bronz de la Balcaniadă. Directorul Eugen Eftimiu opinează că în 2007 se contează pe un bilanț mai fructuos, în condițiile unui sprijin suplimentar financiar din partea sponsorilor. Deocamdată, bugetul de bază, încă nestabilit, este cel care vine de la ANS, dar și de la Consiliul local.
Iată care este situația rezultatelor obținute de sportivii clubului la campionatele internaționale oficiale din 2006, la seniori, tineret și juniori.
• Atletism
– Constantin Potoroacă – locul al 4-lea la Campionatul Balcanic, juniori, 5000 m (9-10 septembrie 2006, Tripolis, Grecia);
• Badminton
– echipa CSM-CSȘ: Valentin Constantin, Daniela Brînză, Mădălin Mihalache, Cosmin Turluianu – locul al 3-lea la Campionatul Balcanic de juniori U19 (4-9 octombrie 2006, Sofia, Bulgaria),
– Valentin Constantin / Daniela Brînză – locul al 3-lea la dublu mixt
• Gimnastică
– Mădălina Guțu (CSM-LPS) – locul al 2-lea cu echipa la Campionatul European de Junioare (27-30 aprilie 2006, Volos, Grecia)
• Haltere
– Sebastian Dogariu – locul al 5-lea la stilul smuls (categoria 77 kg) și locul al 6-lea la total la Campionatul Mondial, seniori (29.09 – 07.10.2006 Santo Domingo, Republica Dominicană). (Marius AMBROZIE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.