Case noi pentru polițiștii de la țară

Administrator

Valul de angajări în poliție, din rîndul civililor, continuă, după ce pînă
acum au fost angajate peste o sută de cadre din surse externe în județul Bacău. Strategia de atragere a tinerelor cadre în mediul rural a fost reiterat ieri, de ministrul Administrației și Internelor, în cadrul unei videoconferințe în care a fost evaluată activitatea Inspectoratului General al Poliției Române. Această strategie se referă la construirea unor locuințe noi pentru tinerii polițiști. „Pe statul de funcțiuni avem în acest moment 30 de posturi vacante în mediul rural, dar în viitor avem în vedere alte 60 de posturi ce vor fi ocupate în localități de pe DN 2 și de pe Valea Muntelui de către lucrători de la Serviciul Poliției Rutiere și de la Ordine Publică, astfel ca la fiecare post de poliție să fie cel puțin șase lucrători. Ca strategie de viitor, vrem să construim locuințe pentru ca polițiștii să nu mai fie nevoiți să stea, ca pînă acum, în gazdă”, ne-a declarat comisarul șef Ștefan Alexa, inspectorul șef al Inspectoratului Județean de Poliție Bacău. Referindu-se la activitatea instituției pe care o conduce, comisarul șef Alexa ne-a mai spus că aceasta a fost apreciată de conducerea Poliției Române drept una „bună, avînd în vedere problematica cu care se confruntă acest județ”.

15 polițiști au plecat deja la comune

Ultimul lot de 15 polițiști care au reușit la concursul pentru un post în județ a plecat în misiune acum cîteva zile, cînd foștii civili au fost repartizați în localitățile Balcani, Berești-Bistrița, Bîrsănești, Buhoci,
Coțofănești, Dofteana, Filipeni, Glăvănești, Izvoru Berheciului, Negri,
Oncești, Sascut, Scorțeni, Ștefan cel Mare și Ungureni. Pentru celelalte posturi avute în vedere în schema de personal, și care vor fi scoase la concurs începînd de luna viitoare, cerințele nu sînt deloc pretențioase. Astfel, persoanele care vor să se înscrie la concurs trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să aibă cetățenia română și domiciliul în România; să fie absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat; să aibă înalțimea de minim 1,70 m femeile și 1,75 m bărbații; să posede permis de conducere cel puțin categoria „B” de autovehicule sau să facă dovada că urmează cursurile unei școli în acest sens; să cunoască limba română, scris și vorbit; să fie apt din punct de vedere medical, fizic și psihic; să nu aibă gradul militar de ofițer în rezervă (la concurs pot participa și candidații care nu au serviciul militar îndeplinit); să aibă un comportament corespunzătorcerințelor de conduită admise și practicate în societate; să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvîrșirea de infracțiuni; să cunoască o limbă străină de circulație internațională (franceza sau engleza); Documente necesare la dosarul de participare la concurs sînt: diploma de bacalaureat (copie legalizată); foaie matricolă liceu; Curriculum vitae; certificatul de căsătorie; certificatul de naștere pentru candidat; livret militar (copie) după caz; permis de conducere (copie) sau adeverință din care să rezulte că urmează cursurile unei școli de conducători auto; cazierul judiciar pentru candidat; fișă medicală– tip încadrare în Ministerul Administrației și Internelor; caracterizare de la ultimul loc de muncă (instituție de învățămînt sau unitate militară); cerere de înscriere; declarația de confirmare a cunoașterii și acceptare a condițiilor de recrutare; autobiografie și tabelul nominal cu rudele candidatului; două fotografii color 3 x 3 cm. La încadrare, candidații vor încheia un angajament care prevede obligativitatea desfășurării activității la posturile de poliție la care au fost repartizați timp de cinci ani. (Florin CRĂCIUN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.