Chinezoaicele se pregătesc din nou să plece acasă

Administrator

Scandalul iscat de chinezoaicele de la societatea băcăuană „Wear Company” și amplificat de conducere a rămas în coadă de pește. Nici ieri, după ce s-a semnat protocolul de mediere nu se știa cine va rămîne și cine va pleca. La negocieri au participat reprezentanții societății, ai Consiliului Județean (CJ) Bacău, doi inspectori de muncă, reprezentanții Amabasadei Chinei, lidera sindicală a chinezoaicelor, ai asociației de prietenie româno-chineze și ai societății de recrutare, care la final au semnat un protocol de mediere. „în urma discuțiilor s-au stabilit să se modifice clauza din contractul de muncă cu privire la salarizarea fiecărei angajate, adică să primească salariul mediu pe economie, reprezentanții ambasadei și ai conducerii de la «Wear» să le prezinte muncitoarelor modificările din contract, iar angajatele care nu sînt de acord cu noile modificări să plece acasă, prin asigurarea biletului de întoarcere, la avion, de firma de recrutare. Pe perioada de așteptare a biletelor de avion, chinezoaicele vor fi cazate în incinta «Wear Company», pe cheltuiala societății”, ne-a declarat Angela Bogea, vicepreședinte la CJ Bacău. La finalul protocolului, negociatorii au găsit de cuviință, după toată tevatura creată, să le informeze și pe chinezoaice despre legislația românească ce privește conflictele de muncă. Aceste prevederi vor fi comunicate fiecărei chinezoaice, iar ele vor hotărî dacă pleacă sau rămîn la muncă.

Chinezoaicele s-au bucurat cînd s-au găsit banii pentru biletele de avion

Noile modificări din contractul individual de muncă al chinezoaicelor nu sînt însă mai avantajoase decît ce au semnat înainte. „înainte, primeau 300 de dolari dacă munceau opt ore, fără a se preciza nimic de normă. Acum primesc banii pentru opt ore de muncă și condiționate de normă, pe care trebuie să o îndeplinească sută la sută”, a mai spus Angela Bogea. Peste 100 de chinezoaice, dintre cele mai „revoluționare” și care nu au mai muncit, au fost adunate de Su Yanwen, secretarul Ambasadei Chinei. Acesta le-a comunicat femeilor că s-a rezolvat problema cu biletele de transport, cheltuială suportată în totalitate de firma de recrutare. La aflarea veștii, chinezoaicele au aplaudat, s-au îmbrățișat și au început să plîngă de bucurie că vor pleca acasă. în schimb, nici cele 80 de chinezoaice care au muncit ieri nu erau hotărîte ce să facă. Ele au spus că ar vrea să rămînă la muncă, dar dacă prietenele lor vor pleca, atunci se vor întoarce și ele acasă. „Personal, nu cred că muncitoarele din China vor rămîne la societate să muncească și majoritatea se vor întoarce acasă. Se vor trage una după alta”, a precizat Angela Bogea.

Chinezoaicelor li s-a promis „integrarea salarială” în UE

Oficialii au mai alat că, atunci cînd au plecat din China, la recrutare, li s-a promis de către partea chineză că vor avea salarii ca în Europa, deoarece țara noastră va adera de la 1 ianuarie în Uniunea Europeană. Așa că femeile au sperat să cîștige la Bacău minim 500 de dolari lunar. ceea ce nu s-a întîmplat. La „Wear Company” au venit ieri și doi inspectori de muncă de la București, ca să mai verifice o dată contractele de muncă ale chinezoiacelor, la dorința ambasadei.

Vin și diplomații Italieni la Bacău

Scandalul chinezoaicelor i-a pus pe jar și pe italieni. După ce Antonello Gamba, patronul societății „Sonoma”, a fost chemat la Ambasada Italiei, împreună cu Sorin Nicolescu, directorul „Wear”, să lămurească lucrurile, pentru ca imaginea unei firme italiene să nu aibă de suferit, astăzi vin în Bacău italienii. Doi reprezentanți ai Ambasadei, printre care și Luigi Bodo, viceconsulul onorific pe Bacău și Piatra Neamț, vor avea o întîlnire pe acestă temă cu vicepreședintele CJ Bacău și subprefectul Neculai Olaru. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.