Elevii de la „Alecsandri” vor uniformă de „blugi”

Administrator

Elevii Colegiului Național „Vasile Alecsandri” vor veni la școală, în fiecare zi, în haine de doc, dacă ideea instituirii uniformei confecționată din acest material va căpăta contur. Deocamdată, aceasta este doar o dorință a majorității elevilor, după cum susține Flavia Mîndruț, președinta Consiliului Elevilor din liceu. „Autoarea ideii este Alexandra Ciulei, vicepreședinta Consiliului, care, în «campania electorală» pentru obținerea funcției a susținut varianta introducerii uniformei. Ulterior, am discutat mai în amănunt cu ea și ideea mi s-a părut interesantă. De aceea, am inițiat un mic referendum printre colegi. Rezultatul acestuia a indicat că 55% dintre elevi ar fi pentru introducerea unei uniforme, care să ne individualizeze ca liceu”, ne-a explicat Flavia Mîndruț. Liceenii din „Alecsandri” au respins, însă, din capul locului ideea adoptării unei uniforme confecționate din stofă, motiv pentru care au optat pentru o costumație din material de blugi (blue jeans – n.r.). „O uniformă de «blugi» de culoare închisă, negru sau cărămiziu, de exemplu, se asortează cu orice fel de haine și, în plus, toată lumea poartă blugi. Inclusiv profesorii”, a încheiat șefa elevilor din „Alecsandri”. (Eduard CUCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.