Polițist mort în misiune

Administrator

Doliu în poliția băcăuană, după ce, ieri dimineață, agentul șef adjunct Adi Amarișcăi, polițist la Secția 2 Bacău, a decedat în urma unui stop cardiac, la vîrsta de doar 38 de ani. Amarișcăi a intrat în schimb la ora 6.00 și nimic nu prevestea ce avea să i se întîmple. Colegii spun că era bine dispus și că chiar era pus pe glume, ca de obicei. Polițistul a plecat în misiune în jurul orei 6.30, cu mașina de serviciu, la adresa unui individ căutat pe bază de mandat. La ora 6.52, polițistului i s-a făcut brusc rău și și-a pierdut cunoștința. Colegul său a alertat prin stație toate echipajele și, în mai puțin de cinci minute, la fața locului s-a prezentat o ambulanță cu un medic, care a încercat să-i acorde primul ajutor. „Medicul de pe Salvare l-a resuscitat o jumătate de oră, însă a ajuns la noi cu plulsul zero. Am încercat și noi să-l resuscităm o jumătate de oră, după care a fost transferat la Reanimare, unde s-a constatat oficial decesul”, ne-a declarat medicul Sofia Haralambie, de la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Bacău. Adi Amarișcăi figura în evidențele medicale ca fiind suferind de hipertensiune, dar în ultima perioadă nu a dat semne că boala s-ar fi agravat. Agentul șef Amarișcăi era necăsătorit și a lucrat, în timp, la Biroul de Ordine Publică, la Biroul Poliției Rutiere, după care, în toamnă, a fost transferat la Secția 2 de Poliție Bacău. Ca un pios omagiu, ieri dimineață, colegii săi au aprins la intrarea în sediul Secției o candelă. (Florin CRĂCIUN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.