TENIS DE CâMP: Georgiana Pătrașc, de la Sport Club Municipal Bacău, situată pe locul al 6-lea în luna ianuarie 2007 în clasamentul național la grupa 14 ani, a cîștigat turneul de la Galați, Cupa ICMRS, turneu de categoria a 3-a. Pentru a vă lămuri cît de cotat este un asemenea turneu, menționăm că un turneu final de campionat național este de a 2-a, iar unul internațional ajunge la categoria I.
în semifinale, la Galați, Georgiana a învins-o cu 6-4, 6-0 pe Andreea Ursache (Galați). în finală, Pătrașc a întîlnit o altă gălățeancă, Oana Ionescu, pe care a bătut-o cu 6-3, 6-4.
Performanța Georgianei, cea care pînă acum a adunat 57 de clasări pe podium în competiții interne și internaționale, inclusiv 37 de cupe, este una la care un sportiv poate ajunge foarte greu. Mai mult, Georgiana a realizat ce a realizat în condițiile în care situația financiară a familiei este una deloc de invidiat. într-o lume a banilor, sponsorii nu se înghesuie să sprijine sportivi de perspectivă. Nu este obligatoriu. Fiecare își cheltuie banii cum vrea. Autorul acestor rînduri este de părere că nici un ban n-ar fi aruncat dacă ar intra în contul deschis de Georgiana, RO58RNCB0279016962480001, la BCR. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.