Jurnalul unui outsider

Povestea poveștilor

Ioan NEACȘU

Acum o săptămînă domul Gabriel Liiceanu a lansat o ediție de lux, în limbile romînă, engleză și franceză, cu ilustrații originale de Ioan Iacob – pictor romîn din Germania, a celebrei „Povestea poveștilor” de Ion Creangă. Cu acest prilej a spus: „Boccaccio însuși ar fi pălit de invidie dacă ar fi putut să citească această capodoperă a erotismului comic”. Evenimentul a stîrnit pe internet o polemică amplă în legătură cu oportunitatea unei asemenea apariții. Povestea „fără perdea” a lui Ion Creangă este pornografie, sau este o capodoperă, cum spunea domnul Gabriel Liiceanu? Poate fi ea predată în școală, cum se lăuda un profesor pe internet, spre indignarea altor participanți la discuții? Adevărul este undeva la mijloc, deoarece nu orice abuz de cuvinte licențioase este operă de artă, după cum nu orice scriere care atentează la pudibonderia semidocților este pornografie. Care-i granița? Păi, nu trebuie să căutăm o asemenea graniță în text, ci în intențiile celor doi participanți la actul de comunicare artistică: autorul și cititorul. Atunci cînd autorul folosește cuvinte și expresii licențioase pentru a realiza o operă capabilă să comunice un mesaj estetic, mesaj care transcende realul, cum se întîmplă cu povestea lui Ion Creangă, sîntem în fața unei capodopere. Atunci cînd autorul folosește la tot pasul cuvinte care nu-s în dicționar și înjurături de tot felul, din plăcerea de a le folosi, ori pentru că este la modă, fără să spună altceva decît ceea ce spune, sîntem în fața unui kitsch vulgar, pornografic, oricum nu-i vorba de o operă de artă.
Din păcate, acest fel de produse artistice abundă. Am văzut un film premiat la Bilbao, Cottbus, Montpellier și chiar cu trofeul DaKINO, care se numește „Lampa cu căciulă” (cacofonia aparține autorilor!), film de o înfiorătoare vulgaritate. Autorul scenariului, Florin Lăzărescu, foarte apreciat printre tineri, a pornit de la o povestire chiar bine scrisă, în care cele cîteva înjurături erau doar „figuri de evocare”, neimportante în economia textului. Filmul, însă, care descrie cum un om sărac își repară televizorul, realizat de Radu Jude, abundă în înjurături și imagini „realiste” care nu spun nimic dincolo de realismul plat al unei relatări subjurnalistice. Povestea celor doi eroi, tată și fiu, care fac un efort imens pentru a transporta la și de la reparat un televizor mi-a amintit o povestire a lui Geo Bogza în care un om trece muntele cu o legătură de lemne în spate pentru a ajunge la tîrg, unde o vinde pe o cinzeacă de rachiu. Banal de tot, dar marele scriitor care este Geo Bogza a știut să facă din acest fapt banal o epopee, să comunice dimensiunea estetică a lumii așa cum se vede ea într-o întîmplare oarecare. Filmul atît de premiat despre care vorbesc nu reușește să facă altceva decît să fie vulgar, el nu are un dram de transcendență, nu spune nimic altceva decît ceea ce spune! Scandalul iscat în jurul concursului de scenarii pe motivul că au fost respinse scenarii ale tinerilor mi se pare că aici are explicația: juriul nu a vrut să finanțeze filme vulgare, gen „Să iubești și să tragi apa”, scenariu premiat de HBO (!!). Am avut și eu îndoieli în legătură cu hotărîrea juriului, paranoia pilelor și a aranjamentelor ne face să nu mai avem încredere în nimic. Atunci, însă, cînd am auzit că din juriu a făcut parte și George Bălăiță, unul dintre cei mai mari artiști pe care îi avem, am fost convins că scenariile respinse au fost de genul „…să tragi apa”! (ca să fiu și eu în ton cu tema…).
Cît privește „Povestea poveștilor” lui Ion Creangă, ea este o capodoperă spusă „pe ulița mare”, vorba scriitorului, în care proiecția în fantastic, hiperbola mitizantă fac din cuvintele licențioase mijloace de a comunica dincolo de realitate dimensiunea estetică a lumii. Mă îndoiesc de faptul că un profesor are ce mesaj didactic să transmită printr-un asemenea text. Dacă, însă, îl duce în clasă doar pentru a chicoti cu elevii la lectura cuvintelor fără perdea, tare mă tem că un asemenea profesor nu-i capabil să depășească realismul plat, realitatea fizică a cuvintelor încriminate. or” lui Ion Creangă, ea este o capodoperă spusă „pe ulița mare”, vorba s

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!