Apel public pentru libertatea persoanelor cu handicap

Administrator

Societatea Handicapaților Fizic (SHF) și Prefectura Bacău au dezvăluit ieri, în cadrul unui seminar desfășurat la Direcția Agricolă, un aspect aproape de neconceput pentru un stat membru al comunității europene: evaluat conform normelor privind accesibilitatea spațiului social în vederea utilizării sale neîngrădite de către cei cu dizabilități, municipiul reședință de județ a fost declarat, per ansamblu, inaccesibil acestei categorii. Cu aceeași ocazie, organizatorii au lansat un apel către autorități și societăți comerciale, prin care au cerut respectarea legislației de profil și adaptarea infrastructurii și serviciilor pentru a fi folosite și de către persoanele cu nevoi speciale. La eveniment au participat și reprezentanții mai multor instituții importante, unele dintre ele cotate foarte slab la capitolul acces pentru persoanele cu handicap.
în deschiderea manifestării, președintele SHF, Dorina Poinaru, a prezentat rezultatele unei evaluări a gradului de accesibilizare pentru municipiul Bacău, realizate în intervalul octombrie – noiembrie 2006. „Una dintre cele mai importante activități ale campaniei «Pune-te în locul meu», coordonată și finanțată de Fundația pentru o Societate Deschisă, a fost elaborarea unui mijloc de monitorizare a gradului de realizare a accesibilităților pentru cei cu dizabilități. Chestionarul, după model italian, respectă standardele românești în vigoare și dă note de la 0 la 100 obiectivelor verificate, 0-50 însemnînd inaccesibil, 50-75 parțial accesibil și 75-100 accesibil. Cu ajutorul lui, grupul nostru de voluntari a evaluat 66 de obiective din Bacău, nota finală pe oraș fiind de 33,7”, a declarat aceasta.

„Accesul interizis” la Casa Asigurărilor de Sănătate

Potrivit tabelului cu principalele obiective evaluate, cele mai slabe punctaje au fost 1,29, pentru Casa Asigurărilor de Sănătate, și zero, pentru Colegiile Naționale «Ferdinand I» și «Alecsandri», hotelul «Dumbrava», Piața Centrală, Poșta Centrală, Policlinica Spitalului Județean, Poliția, sistemul de transport în comun, restaurantele «Decebal» și «Latin» sau Universitatea Bacău. „Fie nu se cunosc normativele, fie aceste măsuri nu sînt dorite. Cele mai mari probleme ni le pun intrările în clădiri, toaletele, parcările și accesul de la un etaj la altul”, a mai spus Poinaru.
„Vrem și noi să intrăm în Uniunea Europeană. Fiecare instituție ar trebui să aibă o persoană care să studieze normativele și să vegheze la respectarea lor. Din păcate, Bacăul are încă «rampe ucigașe» și spații de acces obturate de mașini luxoase, parcate abuziv”, a spus Ramona, membră SHF, aflată în fotoliu rulant. „Gîndiți și cu sufletul! Ce ați face dacă ar trebui să folosiți «rampele ucigașe»? Legea care ar trebui să ne protejeze nu prea a fost luată în seamă”, a comentat Marcela, membru SHF, aflată tot în scaun cu rotile. „înainte nu mă gandeam prea mult la cei cu handicap. După ce am suferit un grav accident și mi-am dorit ulterior să-mi continui studiile, am simțit pe pielea mea toate obstacolele”, a spus și Romeo, membru SHF.
Ultima parte a întîlnirii a constat din discuții între organizatori și cei prezenți. De pildă Vasile Cautiș, director al Colegiului «Alecsandri», a explicat că liceul nu a primit bani de la Consiliul Local pentru astfel de accesibilități, a recomandat ca normativul să devină prin lege una din cerințele oricărui proiect de construcție în cazul unităților publice și a povestit cum la un moment dat a mutat o clasă de la etaj la parter pentru a ajuta o elevă cu probleme locomotorii. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.