Loteria Română împarte sacul cu bani la toată lumea

Redacția Ziarul de Bacău

Seria reporturilor astronomice de la categoria I a extragerii Loto 6/49 a luat sfîrșit duminică, dar nu pentru că vreun român ar fi ghicit toate cele șase numere, ci pentru că Loteria Română a decis să împartă cele peste 80 de miliarde de lei, cît valorează reportul de la prima categorie, între celelalte două categorii. De altfel, acest lucru s-a întîmplat tocmai pentru că nimeni nu a reușit să ghicească, în decurs de trei luni, toate cele șase numere ale vreunei extrageri. Lucian Antoniu, directorul sucursalei locale a Loteriei Române, spune că suma în cauză nu va fi împărțită la trei, ci la doi, astfel încît fondul de cîștiguri de la categoria a II-a, respectiv a III-a va fi de cîte 40 de miliarde de lei. În aceste condiții, dacă numărul variantelor cîștigătoare de la cele două categorii va rămîne același ca în săptămînile anterioare, jucătorii care vor ghici cinci din cele șase numere extrase vor putea băga în jur de un miliard de lei, în timp ce la categoria a III -a valoarea unui cîștig ar urma să oscilize în jurul a 10 – 12 milioane de lei. Fondul de cîștiguri de la categoria I ar rămîne, astfel, în „grija” încasărilor făcute în cursul săptămînii, dar nu e exclus, potrivit directorului Antoniu, ca Loteria Română să suplimenteze cu un milion de euro fondul în cauză, tocmai pentru ca extragerea din ziua alegerilor locale să fie mai atrăgătoare. (Eduard CUCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.