Medicii de familie vor fi controlați la sînge de inspectorii DSP

Redacția Ziarul de Bacău

Inspectorii de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) din Bacău vor demara o amplă campanie de verificare a medicilor de familie din județ. „Campania va dura în jur de o lună, timp în care toate cele 306 cabinete medicale vor fi controlate la sînge. Verificările vor fi realizate de Inspecția Sanitară și compartimentul de Epidemiologie. Evaluarea cabinetelor medicilor de familie va începe din 7 iunie”, ne-a declarat medicul Marin Buștiuc, director adjunct la DSP Bacău. Controalele vor urmări modul în care sînt asigurate și respectate circuitele funcționale, dotarea cu medicamente la dulapul de urgențe, aparatura necesară unui cabinet medical de familie, modul în care medicii întocmesc raportările, dacă au înregistrat și urmărit bolnavii de TBC, hepatită și dacă se fac controalele la domiciliul noilor născuți. Conducerea DSP Bacău este dispusă să ia măsuri drastice împotriva medicilor care nu respectă legea. „Cei care vor fi depistați cu nereguli vor fi puși pe liste și dați la Colegiul Medicilor și la Casa Județeană de Asigurări Sociale de Sănătate pentru a li se suspenda contractul de finanțare”, a precizat Marin Buștiuc. Mai marii de la instituția băcăuană mai spun că aceste verificări sînt și urmarea unor sesizări din teritoriu îndreptate împotriva medicilor de familie. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.