Nevoia de istorie

Legămînt al destinului

Corneliu CRISTEA

* Mîine este Ziua Eroilor, prilej de rememorare a faptelor de vitejie ale ostașilor noștri, din toate veacurile și timpurile, pentru apărarea gliei străbune, neatîrnare, demnitate națională. însemnările de mai jos se constituie într-un cîmpei de istorie pe care noi, cei de azi, avem datoria de a o păstra mereu vie în inimile și conștiința noastră.

Atunci cînd întîlnim, vizual sau auditiv, Alba Iulia, simțirea ne duce la Unire – cel dintîi mare vis al românilor. A intrat puternic în trăirea de suflet a fiecăruia dintre noi ca în fiecare an, de ânălțarea Domnului – Ziua Eroilor – și de Ziua Națională să ne îndreptăm gîndul spre Catedrala din cel mai trainic așezămînt-templu sfînt în care ne reculegem și ne regăsim în unitatea noastră de neam, aici venind românii de pretutindeni pentru un legămînt al destinului și pentru a ne ști „la bine și la rău”; așezînd la temelie înfăptuirea Viteazului, „ocrotitorul veșnic al oștirilor românești, nemuritorul arhanghel al vechilor biruinți, mucenicul celei mai mari glorii românești” (Nicolae Iorga). Aici se evocă izbînzile celor care i-au înfruntat pe cotropitori, stăruind în crezul lor românesc și luptînd cu toată dăruirea pentru ca toți să revenim la matca daco-romană, adică la matca noastră dintîi. Te Deum-ul care se oficiază, pretutindeni ca aici, pentru pomenirea și sfințirea eroilor făuritori de țară cu prețul jertfelor dovedite pe cîmpurile de bătălii ne amintește unde au rămas sufletele lor sfinte și ce a însemnat sacrificiul lor pentru existența noastră; prestația face dovada valorii momentului comemorativ, a datoriilor și drepturilor noastre asupra pămînturilor pe care ființăm. Ne mai amintește de acea zi epocală în care bătrînul în vîrstă de peste 80 de ani Grigore Pop de Băsești, dar de peste 60 de ani luptător pentru unire, a condus ședința fiind președinte, iar propunerea a fost făcută de profesorul Vasile Goldiș, care declara: „Națiunile trebuie eliberate… Dreptul națiunii române îl recunoaște lumea întreagă, îl recunosc acum și dușmanii noștri de veacuri”, cuprinsul moțiunii fiind difuzat de la 14 tribune și votat de cei peste 100 000 de români prezenți pe Cîmpul lui Horea. Ne mai amintește de încoronarea din 15 octombrie 1922: de comandantul armatei – regele Ferdinand I supranumit „cel loial” – un bun urmaș la tron, format în spiritul devotamentului pentru țară între 1889 – 1914 sub severitatea Regelui Carol I; de rolul decisiv al reginei Maria la întregirea țării prin repetatele și energicele demersuri la Georges Clemanceau supranumit „tigrul”, fapt ce l-a determinat pe reprezentantul diplomatic al Franței la București – Charles Beaupoie de Saint Aulere (1916 – 1920) să afirme că „în România există un singur bărbat și acesta este Regina”. Ne mai amintește de atmosfera politică, economică și socială, de rivalitățile dezbaterilor din Parlament – statul neonorîndu-și obligațiile față de invalizi, văduve, orfani și victime ale războiului; de greșelile de tot felul semnalate de Octavian Goga, Radu R. Rosetti, Constantinescu-Porcu, Ion F. Buriceanu, Andrei Naum, Ștefan Zeletin (cu toate că nu era momentul, se făcuseră înaintări în grad în timp ce germanii ocupau Bucureștiul, la 5 decembrie 1916; după mai bine de doi ani de neutralitate însemnînd „pregătiri” situația era de nedescris ca echipament, moral al trupei, hrană etc.) însemnînd neglijență, incompetență și corupție. Generalul Alexandru Averescu a analizat cauzele și a precizat răspunderile, dar succesul final a estompat greșelile și, apoi, nici Averescu nu a mai stăruit; intrase și el în politică! Ne mai amintește de cele 21 de luni ca diferență de timp între 11 noiembrie 1918 orele 11,00, cînd tunurile primului război mondial au tăcut și Păcile din Franța (Versailles – 9 decembrie 1919, Trianon – 4 iunie 1920, Sevres – 10 august 1920), timp între luptele de pe fronturi și de la mesele diplomatice. Pentru noi este important faptul că nu s-au putut aduce la trupul țării pe toți românii, drept pentru care au fost cazuri că la trasarea granițelor unii întrebau cu durere: dar pe noi cui ne lăsați? (Va urma).torie pe care noi, cei de azi, avem datoria de a o păstra mereu vie

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!