LUMEA ROM+NEASCĂ

Administrator

De ce nu se poate?

Vasile PRUTEANU

După asasinarea Alinței D.A., cele două partide componente și-au împărțit necazurile în modul cel mai echitabil: liberalii suferă, iar democrații țipă. Cum și de ce se întîmplă așa ceva, iată misterul și confuzia persistentă cărora nu li se dau de capăt, fără a ne întoarce la momentul constituirii coaliției din 2004, ieșită victorioasă odată cu cîștigarea mandatului prezidențial de către Traian Băsescu. Guvernul constituit a reușit să depășească rezervele UE și să încheie victorios odiseea aderării României. Dar, atît președintele, cît și PD n-au putut confisca integral capitalul politic și simbolic al guvernării. Motiv pentru care la nici două săptămîni de la instalarea Guvernului Tăriceanu au pornit linșajul mediatic contra PNL și o ofensivă feroce îndreptată nu împotriva adversarilor politici, ci împotriva propriilor aliați și parteneri. Comportamentul mundan al președintelui este pe placul populației, îngăduindu-i acestuia să folosească orice armă politică de esență populistă. Cu aceste mijloace zdrobise în ciclul electoral 1996 – 2000 Convenția Democratică, iar în 2004, un PSD oligarhic, lacom și îmbătrînit. Și astfel a căpătat o aură eroică în ochii electoratului, ceea ce i-a îngăduit „să tragă din toate pozițiile” în premier, să statueze păcate politice fără de care cultul invincibilității sale n-ar putea dura. Efectul este cel resimțit astăzi de toate partidele: frica de a colabora cu un Traian Băsescu în război mediatic cu profesorii, avocații, întreprinzătorii, cu toți oamenii de afaceri gravitînd în și pe lîngă putere, pe care îi denunță misterios ca fiind grupuri nocive de interese și oligarhi nesățioși. S-a creat, în consecință, un curent de ostilitate violentă împotriva tuturor celor ce vor să se ridice în plan politic și material fără binecuvîntarea idolului prezidențial. Cu excepția PD, toate partidele parlamentare au prins frică de Traian Băsescu, convinse de imprevizibilitatea sa, de faptul că orice alianță cu el le-ar putea duce la disoluție.
Cu o abilitate de magician, președintele a reiterat nevoia resuscitării Alianței D.A. cu condiția ca PNL să scape de Tăriceanu și să fie adoptat la guvernare și PLD. Liberalii n-au cum se dezice de șeful partidului decît printr-un puci, pe care nu pot și nu vor să-l făptuiască. Asocierea cu PD și PLD la guvernare i-ar trimite pe locul trei în noua alianță, de unde ar putea fi ejectați cu mare ușurință. în plus, un guvern PNL-PD-PLD, cu un alt premier, ar declanșa alegeri anticipate cu primul prilej, asigurîndu-i PD-ului dominația integrală. Firesc, PNL a refuzat pretinsul mariaj, somînd PD să fuzioneze cu PLD, care tot și-a dorit-o.
Tot frica și neîncrederea în președinte au determinat PSD să bată în retragere. Susține, însă, un guvern debilitat numai ca să nu bată palma cu Traian Băsescu. Cît timp, rămîne de văzut. Se pare că nu prea mult.
Cam acestea sînt motivele pentru care nu se poate debarca un guvern labil, riscînd ca societatea românească să subziste într-o nefericită paralizie, similară celei în care și-a dat duhul Convenția Democratică în 2000. în finalul acestei crize, PNL ori va dispărea, ori va rămîne un partid pitic, urmînd ca PSD să fie următoarea victimă a ambițiilor prezidențiale.
Tare n-aș vrea să am dreptate!at pretinsul mar

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.