VARIETĂȚI CRITICE

Administrator

Din „Cartea exemplelor” (1)

Constantin CĂLIN

Mă ispitește uneori gîndul să alcătuiesc o carte cu titlul de mai sus. Cum o „văd”? Ca pe un mozaic de „curiozități”: citate din texte puțin cunoscute, corect, de la surse, de cei din generația mea și deloc (sau numai prin cîteva excepții) de cei ce vin după noi. Plec de la părerea că, de vreme ce m-au frapat pe mine, care am trăit printre cărți și ziare, ar trebui să-i frapeze și pe alții. Replici, portrete, reflexii, date, aceste „curiozități” conțin semnificații care încă nu s-au epuizat. Și mai simplu spus, au, fiecare, o morală bună și pentru vremea de azi. Problema pe care mi-am pus-o în repetate rînduri e cum să le „servesc”. Concluzia la care am ajuns e că fără comentarii, cu un minimum de paranteze explicative și cu titluri scurte, menite să le sublinieze „noutatea”.

Restituire

„Dumitru Brătianu cerînd regelui Carol guvernul în locul fratelui său Ion, Suveranul, în mod cam ironic, îi zise:
– Dar, domnule Brătianu, n-aveți majoritate în Cameră.
– Sire, răspunse D. Brătianu, acordați-mi compunerea cabinetului și a doua zi voi avea majoritate”.
Această ripostă a fost atribuită lui Petre Carp. Se poate ca și Petre Carp să fi repetat-o după D. Brătianu. însă acesta mi-a comunicat-o îndată după ieșirea sa de la Palat, cu mulți ani înainte ca Petre Carp să fi avut veleități de guvern propriu”. (Al. Ciurcu, „Frigurile alegerilor”, în „Curentul nou”, 1, nr. 17, 23 mai 1920, p. 264).

ânțelegerea limitei

„(Vasile Alexandrescu) a jucat 20 de ani neîntrerupți pe scena Teatrului Național din Bucureșri, pînă la 1900, cînd a trecut la pensie, la 38 de ani, sub cuvînt că îngrășindu-se, nu mai putea juca tineri amorezi. (…) Astăzi, e de șase ani pensionar și casier al Teatrului Național. <> sau <>, cum îi zic intimii, e un băiat de zahăr!”. („Anuarul general al presei române pe anul 1907”, p. 131). (Publicist, V.A. a scos trei gazete umoristice: „Păcală”, „Glumețul”, „Curierul veseliei”).

Simțul datoriei

„Nu voi uita niciodată regularitatea matematică cu care intrau la ora de curs profesori ca Tanoviceanu și Maiorescu, cum și grija și munca ce depuneau pentru a-și pregăti lecția. Odată, ca student, am intrat în cancelaria profesorilor, la Universitate, pentru o chestiune de școală. Era într-o miercuri, la ora 5,20. Cineva mi-arătă, cu-n zîmbet ironic, pe Maiorescu, care se primbla de-a lungul peretelui din dreapta, ținînd în mînă, la spate, niște foi, în care se uita din cînd în cînd: era lecția ce urma să facă peste 10 minute, în faimoasa sală nr. 4. (…) Impresia mea a fost cu totul alta: am simțit un nemărginit respect pentru omul care avea despre datoriile lui ca profesor și ca educator o idee așa de înaltă, încît nu-și îngăduia să intre în clasă nepregătit, deși preda același curs de mai bine de un sfert de veac”. (Nicolae Pandelea, „Cuvînt înainte la ediția a IV-a” a „Educației voinții” de Jules Payot, 1921, p. 8 – 9).

Modestie

„în ziua de 20 decembrie 1904, guvernul liberal, din care (Haret) făcea parte, demisionează. A doua zi, 21 decembrie, la ora 8 dimineața, furnicarul de studenți, care umpleau cu mulțimea și gălăgia lor coridorul de sus al Universității (din București), văzură pe ministrul de ieri pășind modest, cu niște caiete la subsuară, spre sala nr. IX. Tinerimea se dete, ca din instinct, la o parte, se croi deodată prin mulțime o pîrtie largă, parcă ar fi trebuit să treacă un cortegiu întreg și timp de cîteva clipe se făcu o tăcere absolută, pînă ce Haret intră în sală și închise ușa în urma lui”. (Ibidem, p. 9-10).

Povestea teilor

„Cei mai mulți din teii de pe (șoseaua Bacău – Gherăiești – Fîntînele) sînt copaci seculari, plantați, după cîte se spune, pe vremea ocupației rusești (1828 – 1832) sub administrația generalului Paul Kisselef, cînd s-au plantat cele mai multe șosele principale din țară, ca și parcul distrus în anii din urmă, de la nordul Bucureștilor și care încă îi poartă numele”. (General dr. Dragomir Badiu, „Așteptînd Duminica Teiului”, în „Moldova”, 2, nr. 56, 5 iunie 1938, p. 1).șa în urma lui”. (Ibidem, p. 9-10).

Povestea teilor

„Cei mai mulți d

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.