Simpatizanți ai temutei IRA au ridicat case pentru băcăuani

Administrator

Doina TIMUȘ

O echipă formată din 11 irlandezi a sosit la Bacău pentru a lucra, în sistem de voluntariat, pe șantierele Habitat for Humanity, de la Comănești. Timp de două săptămîni, nouă barbați și două femei, cu vîrsite între 25 și 35 de ani, au turnat fundația la o casă, iar la o alta s-au ocupat de lucrările interioare.
I-am găsit cățărați pe schele, pe scaune, la bustul gol, tencuind și șlefuind cîte ceva. Deși muncitori necalificați, voluntarii irlandezi au făcut măsurători, au cărat materiale, au tencuit, au montat rigips, cu alte cuvinte, au făcut de toate. Ei au venit la Bacău să ofere oamenilor o casă. în Irlanda, aceștia nu au o casă a lor și stau pe unde apucă. Au ajuns aici printr-un program al societății civile irlandeze, care preia oamenii cu probleme și îi reintegrează în societate. Astfel, Centrul de integrare socială – Matt Talbot adună oameni fără locuință, tineri, care dintr-un motiv sau altul nu au reușit să-și croiască un drum în viață, certați cu legea, foști deținuți, foști consumatori de droguri și cu diverse alte probleme. în cadrul Centrului, irlandezii au șansa de a primi consiliere psihologică, de a deprinde un meșteșug și de a intra în posesia unui certificat de calificare.

Simpatizanți IRA

Irlandezii, deveniți de pe 2 iunie băcăuani, au avut contacte cu românii pe vremea cînd Irlanda era asaltată de aceștia. Pentru că irlandezii au, în general, o problemă cu imigranții, relațiile dintre unii și alții au fost tensionate, fapt pentru care au venit la Bacău cu păreri destul de proaste. Cîțiva dintre ei sînt chiar simpatizanți ai temutei organizații extremiste Irish Republican Army – pe scurt, IRA. Lucrul cot la cot cu băcăuanii și vizitarea cîtorva zone de interes i-au făcut pe cei 11 să-și schimbe părerea despre cetățenii români. Șederea la Comănești le-a prins atît de bine, încît doi dintre voluntari și-au exprimat dorința de a rămîne. Au împrumutat chiar și cîteva caracteristici. Mai în glumă, mai în serios aceștia au spus că își doresc să se stabilească aici pentru mîncarea gustoasă și pentru frumusețea femeilor. „Credeam cu totul altceva despre români. Vizita aici ne-a ajutat să ne facem o părere mai pertinentă. Am descoprit că românii sînt gospodari, ospitalieri și au un umor foarte aproape de a-l nostru. Pe noi ne carcaterizează umorul negru”, a spus unul dintre aceștia.

„Arată ca Irlanda de acum 50 de ani”

Munca de voluntariat se încheie astăzi, iar sîmbătă vor pleca la Slănic Moldova pentru două zile de relaxare. Directorul Centrului irlandez de reabilitare, Grainne Jenings, s-a declarat mulțumită de activitatea grupului și de ceea ce au învățat aici. Cînd a fost vorba de o caracterizare a țării noastre, Grainne Jenings a spus că „cele două țări se aseamană”. Nu neapărat pe un ton răutacios, cît realist, Grainne Jenings a spus că „România arată ca Irlanda de acum 50 de ani. Orice țară are problemele ei. însă acum, cu integrarea în Uniunea Europeană, lucrurile se vor aranja și pentru poporul român”. Grupul, crede ea, se va întoarce în Irlanda cu o părere mai bună despre români, părere pe care o vor împărtăși și altora. (Doina TIMUȘ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.