Folosul celui puternic
Mihai BUZNEA
Dreptatea ar fi un nume fals dacă ar veni în ajutorul omului care îndrăznește totul. Cît adevăr în această cugetare a unui gînditor antic care, iată, se dovedește a fi mai contemporan cu noi decît am putea crede! Un băcăuan care nu și-a pierdut speranța că, într-un final imprevizibil, adevărul și dreptatea vor fi, totuși, de partea lui, s-a luat la trîntă cu Justiția spre a o determina să revină la sentimente cu adevărat morale. De aproape nouă ani de zile bate la uși în spatele cărora găsește doar magistrați impasibili, indiferenți ori chiar rău-voitori. El, tatăl-justițiar, nu dorește altceva decît să fie tratat ca un egal celorlalți. Durerea și dreptatea lui se lovesc de nepăsare și injustiție. Susține că fiul i-a fost ucis în împrejurări demonstrate, de către autori dovediți, dar făcuți scăpați de sistemul nostru mafiot în care domină legea celui obraznic și a celui mai tare, cu înscenări și deturnări de situații. Cu probe ce nu sînt luate în considerație, cu mărturii false, contrafăcute și interpretări dubioase. Inginerul pensionar Traian Ciută nu dorește altceva decît o anchetă obiectivă, deci imparțială, a accidentului care i-a trimis fiul în mormînt, iar lui i-a schimbat radical viața. Și pedepsirea celor vinovați, care se bucură de libertate și binefacerile ei. Toate instanțele și autoritățile la care a apelat pînă acum nu au făcut altceva decît să-l ducă cu vorba și să-l poarte pe drumuri. Ceea ce-l face să creadă tot mai mult în adevărul unei alte maxime celebre: „dreptatea nu este altceva decît folosul celui puternic”. Și asta, într-o țară care se consideră a fi una de… drept!ctivă, deci imparțială, a accidentului care i-a trimis fiul în mormînt, iar lui i-a schimbat radical viața. Și pe
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.