Recurs la istorie

Mersul vremurilor către veșnicie

Corneliu CRISTEA

Se împlinesc cinci veacuri și jumătate de la urcarea pe tronul Moldovei a domnitorului Ștefan cel Mare, precum și 15 ani de la canonizarea lui. Iar astăzi marcăm a 503 de ani de la trecerea la cele veșnice. Aducînd scara veșniciei la vremelnicia cîtorva clipe vom spune că „povestea vieții neegalate se deapănă în unicitatea ei: a copilărit la Borzești, pe Trotuș; a fost luat la curtea de la Suceava deprinzînd iscusințe gospodărești și militare; a fost martor la uciderea tatălui și domnitorului, la Reuseni; a venit la tron și după numai cinci ani a vrut să-i scoată pe unguri din cetatea Chilia, dar nu a reușit; în plus, s-a ales cu o rană la picior, simțind-o 42 de ani; a început demersuri diplomatice pentru făurirea unor alianțe antiotomane; căsătoriile i-au adus unele avantaje politice; a avut copii, unii au trăit, alții nu, iar fiica Olena ar fi putut ajunge țarina Rusiei dacă țarul Ivan Vasilievici, văduv, nu se recăsătorea cu o grecoaică; Matei Corvin l-a atacat, făcînd stricăciuni așezărilor dintre Tîrgu Trotuș și Baia; era necesar în Muntenia un domnitor convenabil planurilor lui, dar Laiotă Basarab nu s-a dovedit loial; a început construirea mînăstirii Putna ca necropolă voievodală; bătălia de la Vaslui a însemnat o mare și strălucită victorie moldovenească; geniul diplomatic îi spunea că turcii vor pregăti o mare invazie de pedepsire, dar regii vecini nu au respectat înțelegerile; Războieni, 1476: 10.000 de moldoveni (oastea de curte) împotriva a 150.000 de turci, conduși de însuși Mahomed Cuceritorul; plăieșii cetăților Suceava, Neamț și Hotin au rezistat invadatorilor; în timp ce la toate curțile europene se vorbea elogios despre un „bărbat glorios și victorios care i-a biruit pe toți regii vecini… Om fericit căruia soarta i-a hărăzit cu multă dărnicie toate darurile… Nu în zadar ești printre eroii secolului nostru”, Cazimir IV și Matei Corvin îi cereau voievodului Ștefan să li se închine ca vasal!; l-a ajutat pe Vlad Țepeș să revină în a treia domnie, dar s-a reîntors Laiotă și a trecut prin sabie toată garda moldovenească; mare i-a fost amărăciunea cînd apelul la Senatul Veneției prin arhimandritul Ioan Țamblac a avut ca rezultat încurajări verbale și un cupon de stofă!; nici Vlad Călugărul al Munteniei nu l-a înțeles și, după ce s-a văzut urcat la tron cu ajutor moldovenesc, s-a dat cu turcii, așa că după o luptă la cetatea Crăciuna, ținutul Vrancei a devenit moldovean; după lungi asedii din partea turcilor, plăieșii au pierdut cetățile – porturi; a urmat umilința de la Colomeea, pe care voievodul Ștefan a spălat-o cu izbînda sa de la codrii Cosminului; la 2 iulie 1504, ceasul al patrulea din zi, sfîntul în tăria credinței și statornicia dragostei de țară și neam s-a stins din viață, lăsînd urmaș la tronul Moldovei pe fiul său Bogdan Vlad (cel Orb). O viață trăită în credința nestrămutată în Dumnezeu, cel mai de preț om pe care ni l-a tramsmis marele Ștefan, întemeietor și apărător al bisericii vii și al neamului inclusiv prin porunca scrisă de a nu se ridica pe pămîntul țării sale simboluri necreștine.
Avînd nevoie de puterea judecății Măriei Tale pentru a ne apăra identitatea atacată din multe părți – Europa nedorind un popor desacralizat -, călăuziți de cel care prin Fiul Său ne spune „Eu sînt cu voi, fiți tari!”, de lîngă rugăciunea ta în piatră din Borzești ne frîngem genunchii cu smerenie zicînd „Bucură-te, sfinte Ștefane, că ai înțeles creștinește mersul vremurilor către veșnicie”. Și, de dincolo de viața luptătoare, din cea triumfătoare, prin expresia de pe chipul operei lui Oscar Han, stăpînul veșnic al Moldovei parcă ne ceartă cu dragoste, aspect bine surprins de publicistul Dimitrie Iov într-o poezie a sa, din păcate apropape necunoscută „Voroava” – «Cu crucea și cu paloșul în mînă,/ Cel care-n veacuri a răzbit străinul,/ Vă-ntreb, Io Ștefan Voievod at Putna:/ „Hatmanii mei, au unde ni-i Hotinul?// Io, care-n patru zeci și șăpte lupte/ Am pus cu voi acestei țări temeiul,/ Vă-ntreb, Io Ștefan Voievod at Putna:/ „Arcașii mei, au unde-i ni-i Orheiul?”// Curs-a sîngele în rîuri pînă cînd/ Am întărit hotarele ca roca./ Vă-ntreb, Io Ștefan Voievod at Putna:/ „Răzășii mei, au unde ni-i Soroca?”// Prin vitejie am rămas „cel Mare”/ Așa cum scrie-n letopiseț slova/ Vă-ntreb, Io Ștefan Voievod at Putna:/ „Urmașii mei, au unde ni-i Moldova?”// Urmașii mei!… De nu sunteți voi vrednici/ Voi deștepta pe Tăutu, pe Dima,/ Pe Micotă, pe Bredur, pe Moghilă,/ Pe toți acei ce-avură-n veacuri rost…/ Și spre rușinea noastră, a tuturora,/ Voi întregi cu ei Moldova, cum a fost!»”țe antiotomane; căsătoriile i-au adus unele avantaje politice; a avut copii, unii a

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!