Dezbaterea Proiectului Legii învățămîntului preuniversitar la Camera de Comerț

Administrator

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Bacău (CCIA) organizează vineri, 13 iulie, dezbaterea publică a proiectului Legii învățămîntului preuniversitar din România. Ministerul Educației și Cercetării a elaborat, de curînd, proiectul de modificare a Legii învățămîntului preuniversitar, care reglementează organizarea și funcționarea sistemului învățămîntului preuniversitar din țara noastră. Tema dezbaterii este „De noi depinde să schimbăm viitorul învățămîntului în România”. „În acest context și bine-cunoscînd faptul că mediul de afaceri trebuie să-și manifesteze dreptul la opinie – spune președintele Camerei de Comerț, Doru Simovici -, alături de agenții economici, la această acțiune sînt invitați să participe și Instituția Prefectului din județul Bacău, primăriile de orașe din județ, Inspectoratul Școlar al județului Bacău, Direcția Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă și patronatele reprezentative la nivel județean”. Dezbaterea va avea loc în sala „Gheorghe Florescu” a Camerei de Comerț, de la ora 11,00.
În continuarea acestei acțiuni, de la ora 14,00, în aceeași sală, Școala de Studii Comerciale Bacău a invitat, tot la o dezbatere a acestui proiect de lege, cu aceeași temă, furnizorii de formare profesională din județul Bacău, dar și reprezentanți ai Instituției Prefectului, primăriilor de orașe din județ, Inspectoratului Școlar General Bacău, Direcției Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă și ai patronatele reprezentative la nivel județean. „Acest proiect de act normativ – spune directorul general al școlii, Petronela Dudu – se află în dezbatere publică ș urmează să intre spre analiză la Comisiile Ministeriale începînd cu 16 iulie 2007. Deci foarte curănd, iar dezbaterea este cu atît mai mult bine-venită”.
Proiectul Legii învățămîntului preuniversitar, Legea actuală a învățămîntului preuniversitar și propunerile înaintate către Ministerul Educației și Cercetării din partea sindicatelor din învățămînt se găsesc pe site-ul CCIA Bacău la adresa www.cciabc.ro și pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării la adresa www.edu.ro. De asemenea, pentru persoanele care nu pot participa la aceste acțiuni, a fost deschis un forum de discuții, în cadrul site-ului CCIA Bacău, unde sînt așteptate opinii referitoare la subiectul menționat. La finalizarea întîlnirii, în, CCIA și Școala de Studii Comerciale Bacău vor inventaria propunerile, observațiile și sugestiile venite din partea partenedilor de discuție și vor realiza demersurile necesare pe lîngă Comisiile ministeriale pentru susținerea modificării proiectului actului normativ în conformitate cu solicitările mediului de afaceri. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.