Laura HUIBAN
O comisie de cinci membri din Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului (MECT) a descins ieri la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău pentru evaluarea anuală a inspectorului școlar general Ovidiu Cojocaru și a celor două adjuncte, Brîndușa Popescu și Nicoleta Neagu. Ministerialii l-au găsit doar pe generalul Ovidiu Cojocaru, cele două adjuncte fiind în concediu medical. „Doamna Brîndușa Popescu și-a depus actele de concediu medical ieri (marți, 24 iulie n.r.). Mi-a cerut adeverință pentru internare în spital. Dimineață, doamna Neagu a fost la serviciu la ora 8.00. La ora 8.30 a zis că se se simte rău și se duce să-și ia tensiunea, și la ora 8.40 mi-a zis că se internează. Și la ora 9.00 a venit controlul. Evaluarea se face după documentele care atestă activitatea celor care sînt evaluați. Pe doamna Popescu am sunat-o și și-a manifestat dorința de-a colabora, în sensul că ne-a pus la dispoziție biroul, cu toate documentele. Doamna Neagu n-a făcut-o pînă la această oră (ora 13.00, n.r.)”, a declarat Ovidiu Cojocaru. „Mi s-a făcut rău de la căldură, de la aerul condiționat și m-am internat de urgență pentru investigații. Toate documentele sînt la domnul general”, a declarat Brîndușa Popescu.
Comisia din minister a cerut certificatele medicale ale celor două inspectoare adjuncte. „Le-am pus la dispoziție ce am avut, două adeverințe de salariat pentru internarea în spital, singurele documente pe care le am deocamdată”, a mai spus Cojocaru. Inspectorul școlar general spune că Nicoleta Neagu a plecat în concediu medical fără să delege pe cineva care să preia responsabilitățile de președinte al Comisiei județene de admitere, cît și alte activități specifice postului de inspector școlar general adjunct pe probleme de curriculum. Etapa a doua de admitere în învățămîntul liceal și profesional de stat se încheie la 31 iulie. „Trebuia să delege pe cineva”, a conchis Ovidiu Cojocaru. Nicoleta Neagu nu a răspuns ieri la nici un telefon al redacției. Șeful ISJ Bacău spune că vizita comisiei nu are nici o legătură cu dezamăgirea declarată a prefectului de Bacău, Gabriel Berca, față de atitudinea unor inspectori pe durata examenelor naționale și cu „promisiunea” acestuia că va solicita o evaluare de la MECT. Helvetica-R
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.