Vedeta spaniolă Julio Iglesias a adus mare fericire doamnelor din Bacău, care au reușit să îi stea în preajmă. Chiar dacă a trecut de mult de prima tinerețe, cîntărețul a reușit să stîrnească emoții aprinse. Secretarele de la Consiliul Județean (CJ) Bacău, Mihaela Gireadă și Gina Grudinschi, și-au văzut visul cu ochii, acela de a sta la braț cu Julio Iglesias. Ele și-au făcut de luni planurile cum să ajungă să îi facă vedetei măcar o poză, dar nici prin cap nu le-a trecut că vor fi pozate alături de el, de șeful lor, Dragoș Benea, președintele CJ Bacău. „Eram supărate în birou, cînd s-a deschis ușa și am auzit «Ola!». Apoi vocea ne-a spus imediat «kiss me!». Ne-am blocat. Domnul președinte ne-a făcut și o poză cu Julio Iglesias”, ne-a mărturisit Mihaela. Gina a fost și ea fericită, mai ales că este un mare fan al melodiilor lui. „Este o ocazie unică să vezi un artist de talia lui live și să mai ai și șansa să te pozezi alături de el. Cîntă ceea ce ne placem și avem cd-uri cu el. Am fost emoționate și încîntate”, au mai spus cele două secretare.
Profeția
Julio Iglesias a făcut în Bacău și o profeție, mai în glumă mai în serios. Mulțumit de atenția care i-a fost acordată de președintele CJ Bacău, acesta a remarcat, la un moment dat: „dacă toți ar face lucrurile cu atîta pasiune ca Drgaoș Benea, ați ajunge departe. Sper ca președintele de astăzi să ajungă președintele țării, pentru că are pasiunea și forța necesară”. Rămîne de văzut dacă profeția se va adeveri cîndva. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.