„E la modă liceul”

Administrator

Laura HUIBAN

în perioada 28 – 31 iulie se desfășoară ultima etapă din a doua sesiune de admitere în învățămîntul liceal și profesional de stat. Comisia județeană de admitere va rezolva cazurile speciale, candidați care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen sau candidații care nu au participat la repartizarea computerizată. După cele două repartizări computerizate, în județul Bacău au rămas neocupate 970 de locuri, dintre care 42 în licee, iar restul în școli de arte și meserii. Printre instituțiile de învățămînt preuniversitar care au rămas fără elevi se numără Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika” Comănești, cu 75 de locuri rămase libere, Grupul Școlar Auto Onești, cu 62 de locuri, Grupul Școlar Agricol „J.M.Elias” Sascut, cu 69, Grupul Școlar Agricol Hemeiuși (45), Grupul Școlar Industrial „Letea” Bacău (81), SAM „Ing.D. Leonida” Bacău (77) și SAM Tg. Ocna (68). „La noi nu s-au ocupat locurile de la SAM. Toți vor liceul, și cît mai repede, indiferent de valoarea candidatului. S-a creat o modă. Nici meseriile noi nu prea sunt căutate, cum ar fi comerțul”, a declarat Florin Popa, directorul Colegiului Tehnic „Dimitrie Ghika” Comănești. Chiar dacă la specializarea „Mecanică” au rămas 37 de locuri neocupate, Constantin Onu, directorul Grupului Școlar Agricol „J.M.Elias” Sascut, spune că nu domeniul este problema. „Avem tradiție în mecanică. Nu s-au ocupat locurile pentru că doar atîți elevi am avut în zonă. N-au venit elevi din alte localități, deși avem posibilitate de cazare. Probleme de încadrare nu vom avea”, spune directorul Grupului Școlar Agricol „J.M.Elias” Sascut. Conducerea Școlii de Arte și Meserii din Tg. Ocna crede că problema este repartizarea computerizată. „Din cauza calculatorului nu ne-am ocupat locurile, elevii noștri auajuns la alte școli. Deja au început să vină cu cerere de transfer de unde au fost repartizați”, a declarat Elena Dumitrașcu, directoarea SAM Tg. Ocna. Specializările la care SAM Tg. Ocna nu a avut candidați sunt Mecanica, Construcții, instalații și lucrări publice sau Industrie textilă și pielărie. „Agenții economici din zonă au nevoie de calificați în aceste domenii, la mecanică mai ales. Avem afișate anunțuri de angajare și la școală, dar elevii nu se duc să se angajeze. Preferă șomajul”, a concluzionat Elena Dumitrașcu.

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.