Crucea Roșie va dezvolta un serviciu paramedical

Administrator

Cătălina CHIFU

Crucea Roșie Bacău vrea să dezvolte în județ un serviciu paramedical. în toamnă, Crucea Roșie urmează să primească patru Ambulanțe, două mașini de teren, un microbuz cu dispozitiv pentru transport persoane cu handicap și autoturisme care să poată fi folosite pentru anchetele sociale în teritoriu. Toate aceste dotări vor fi primite de la Crucea Roșie din Italia. „Avem 90 la sută certitudine că vom primi aceste mașini. După ce vom avea confirmarea și actul de donație, vom purta discuții și cu administrația publică locală de la care așteptăm sprijin. Noi putem asigura paramedici însă nu putem acoperi cheltuielile legate de transport, șoferi, medici, asistenți medicali profesioniști și salariile acestora. Pe de altă parte, ne-ar trebui un spațiu pentru garaje și pentru personal. Cheltuielile ar trebui acoperite de administrația locală. Cred că ar fi bine să se implice, dat fiind că în județ nu există un astfel de serviciu decît pentru dializați dar și acesta este privat, contra-cost”, spune Dan Marcel Babliuc, director la Crucea Roșie. Noi putem asigura paramedici însă

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.