Asociațiile de proprietari nu vor să audă de credite bancare

Administrator

Cătălina CHIFU

Noua lege de organizare și funcționare a asociațiilor de proprietari le dă acestora libertatea de a contracta credite bancare pentru realizarea unor lucrări majore. Actul normativ prevede că pentru lucrări de exploatare, întreținere, reparare, consolidare, reabilitare și modernizare a proprietății comune, asociația de proprietari poate angaja, în numele proprietarilor și cu semnătura lor individuală, credite bancare sau orice alte forme de creditare, conform prevederilor legale. „Avem informații că, pînă în toamnă, va apărea un act normativ care să reglementeze modul în care asociațiile pot face împrumuturi. Este posibil ca pînă atunci Guvernul să vină și cu oferte care să le înlesnească asociațiilor accesul la credite avantajoase. Acum se duc negocieri cu unitățile bancare, se poartă discuții, urmînd ca în septembrie, din informațiile noastre, să apară un produs destinat asociațiilor de proprietari. Noi vom convoca în scurt timp președinții de asociații pentru a le aduce la cunoștință prevederile noii legi și mai ales această facilitate privind contractarea de credite bancare”, spune Gheorghe Muntianu, șeful Biroului Asociații de Proprietari și Fond Locativ din cadrul Primăriei Bacău. Cu mii de probleme rămase nerezolvate din cauza lipsei de fonduri, dar și cu datorii de miliarde la furnizori, asociațiile de proprietari rămîn reticente față de facilitatea prevăzută de noua lege.

Nu se complică

Multe pur și simplu nu vor să se complice, altele nu au încredere că vor recupera banii de la locatari. „Nu fac nici un credit, nici nu mă gîndesc. Nu am încredere că oamenii vor da bani înapoi. Nu vedeți? Reabilitarea termică stagnează, Primăria nu ne ajută cu nimic, oamenii se plîng că nu au bani. Eu am apartamente cu oameni necăjiți. Cu cine să fac eu credit în bancă?”, se întreabă administratorul Asociației 26. Reprezentanții Asociației Bucegi 46 recunosc că „e o treabă bună, că ne lasă să facem credite”, însă, în același timp, extrem de incomodă. „Noi nici fond de reparații nu avem. Cînd vor să facă o lucrare, locatarii strîng bani, dar nu prin asociație. Nu facem nici un credit, nu vrem să ne complicăm cu probleme de genul acesta”, spune Anișoara Costandache, administrator. Și președintele Ligii Asociațiilor de Proprietari, Pavel Baciu, este sceptic vizavi de angajarea asociațiilor într-un credit bancar. „Niciodată nu vor face asociațiile împrumuturi în bănci. Orice instituție bancară cere niște acte, o garanție, or asociațiile nu au. Nu există putere economică, nu au nici o bază că oamenii vor da banii înapoi. Sîntem într-o situație fără ieșire”, este de părere Baciu.i de

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.