Departamentul de Stat prin Ambasada SUA la București finanțează, al treilea an consecutiv, programul „Rasism, xenofobie, antisemitism – probleme educaționale; Holocaustul”, al Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, de care au beneficiat pînă în prezent 90 de profesori de istorie, științe sociale și religie. Pe durata derulării programului, cursanții au avut ocazia să stea de vorbă cu supraviețuitori ai Holocaustului dar și cu oficialități sau universitari din țările lumii. într-un discurs despre progresele făcute de țara noastră în recunoașterea Holocaustului, președintele Traian Băsescu a nominalizat programul de formare continuă „Rasism, xenofobie, anstisemitism – probleme educaționale. Holocaustul”, cursul opțional pentru liceu și manualul „Istoria evreilor. Holocaustul”. „Foarte curînd un raport al comisiei specializate din cadrul Consiliului Europei, bazat pe o cercetare serioasă, scoate în evidență, la nivelul Europei, o recrudescență nemaiîntîlnită în ultimile trei decenii, a manifestărilor rasiste, extrem-naționaliste, xenofobe, antisemite și intolerante, mai ales în rîndul tinerilor. De aceea credem, acum, într-un moment de bilanț, că este oportun să continuăm acest program, refinanțat cu generozitate de Ambasada S.U.A., cu scopul dezvoltării capacității de înțelegere a dimensiunii axiologice în predarea și învățarea istoriei contemporane, promovarea dialogului și cooperării multiculturale, dezvoltarea principiilor și valorilor democratice, odată cu înțelegerea lumii în care trăim, pornind de la experiențele tragice din trecutul recent”, a declarat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău. (Laura HUIBAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.