MIEZUL ȘI ESENȚA

Administrator

Haz de necaz

Mihai BUZNEA

Uscați de arșițele prelungite ale acestei veri indecent de secetoase, românii au ajuns in corpore la concluzia că sistemul național de irigații este magnific, este sublim, dar lipsește cu desăvîrșire… Cei care nu au fost lipsiți de capacitatea de a raționa, dar și de a recunoaște ceea ce toată lumea știa, sînt de acord, acum, că respectivul sistem a existat, a funcționat cu rezultate bune și a fost distrus din ’90 încoace bucățică cu bucățică, tronson cu tronson… pîn’ n-a mai rămas nimic. Acum stăm cu ochii în soare și așteptăm mila cerească. Peste amenjările în curs de execuție au crescut buruienile, de te și miri de unde-și trag vlaga. Astfel că din cele peste opt milioane de hectare de culturi agricole ce-și puteau primi oricînd ploaia artificială, doar vreo 360 000 au scăpat de atacurile vandalilor, iar din acestea funcționeză doar vreo 10 la sută. Așa se spune. Județul Bacău nu a fost, nici el, scutit de asemenea fenomene, astfel că efectele secetei nu trebuie căutate doar pe la vecini.
Dar, atîta timp cît umorul nu ne părăsește, să ne amintim și de celelalte metode de combatere folosite înainte de ’89, cînd în mare vogă se afla sistemul național de irigare „iacana, nacana”, importat de pe la vecinii asiatici de la soare răsare și adaptat „la condițile specific concrete ale țării noastre” – ca să folosesc vechiul slogan. Spre a face haz de necaz și pentru a mai scăpa de arșița cîmpurilor arse de soare, muncitorii din fabrici și de pe ogoare au mai compus și alte „rime fără noimă”, precum „irigațiile fără ploaie sunt ca apa curgătoare”, adică azi o vedem și… nu e! Oricum, spre a ne ține în priză, responsabilii cu ramazanul au anunțat deja scumpirea pîinii și a produselor agroalimentare, cu vreo patruzeci de procente. Să-ți piară pofta de a mai mînca, nu alta! Trecem la ceai și la pesmeți; oricum costă mai puțin… le țării n

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.