S-avem puțintică răbdare!…

Administrator

Mihai BUZNEA

Mai bine mai tîrziu decît niciodată – este zicala la care apelează românul spre a-și răscumpăra în fața propriei indolențe lipsa de acțiune sau, într-un caz ceva mai fericit, acțiunea întîrziată. Acest „mai bine mai tîrziu” ar vrea să justifice incapacitatea și nedorința de previzionare a unor situații-limită păgubitoare, precum catastrofele naturale de genul inundațiilor, seismelor de pămînt, secetei ori situațiilor de excepție. Pentru ca apoi, puși în fața faptului împlinit, a inevitabilului, să se împiedice în efectele reacțiilor întîrziate.
De aproape trei luni de zile românii se confruntă cu o secetă cum nu au mai suportat de cel puțin un secol. Era prognozată de meteorologi încă din iarnă; o iarnă cu temperaturi extrem de scăzute și cu zăpadă puțină. Lucrurile erau clare, dar mesajul specialiștilor către factorii guvernamentali de decizie fie nu a ajuns la timp, fie nu a fost receptat în termenii săi reali. Abia acum, după ce ogoarele sînt pîrjolite, iar recolta de cereale este compromisă pe cel puțin jumătate din suprafețele cultivate, guvernul constată că se află într-o lungă vară fierbinte și se gîndește să demareze procesul de elaborare a strategiei naționale și a planului național de acțiune pentru combaterea fenomenelor de degradare a terenurilor, de secetă și deșertificare pe termen mediu și scurt. Gata, problema este rezolvată, vom ieși curînd din criză datorită acestui miraculos „mai bine mai tîrziu…”. Tare mă tem, însă, ca lucrurile să nu continue să evolueze exact ca în povestea cu operația reușită și pacientul mort sub bisturiu!
Dar năravul de a rezolva lucrurile în contratimp nu se oprește aici. Aflăm că președintele Traian Băsescu se dă de ceasul morții spre a rezolva o problemă care a scandalizat cel puțin o pătrime din populația țării: sistemul preferențial al pensiilor. Pentru că sînt unii care se-nneacă de prea mult nutreț din staulele bugetare, fiind în față la furajat, pentru ca celor de la coadă să le rămînă doar mărunțișul. în vreme ce „discriminații pozitiv”, precum magistrații, militarii, polițiștii, parlamentarii și funcționarii parlamentari, personalul diplomatic primesc pensii de serviciu de multe zeci de milioane de lei (vechi, da’ buni!), „discriminații negativ” – adică plebeii (fraierii, proștii) înghit în sec și își împing răbdările prăjite pe gît cu apă ne-ncepută. Președintele și-a redescoperit, se zice, vocația de campion al dreptății și vrea să repare aceste discrepanțe. După ce răul a fost deja făcut, iar dreptul obținut nu poate fi retras, conform unuia dintre principiile de drept. Care s-a dovedit destul de strîmb! Cum se va descurca, dar mai ales cînd se va întîmpla minunea, campionul adevărului încă nu știe. Dar, nu-i așa, mai bine mai tîrziu decît niciodată!…
Ca, de altfel, și în cazul efectelor produse de inundații. Cei din localitățile situate de-a lungul văii Trotușului, dar și sinistrații din Oltenia, Banat, Vrancea, Galați, așteaptă și acum, după trei – patru ani, sprijinul guvernamental. Care nu se prea grăbește să vină. Formula e aceeași: răbdare, oameni buni, mai bine mai tîrziu decît niciodată!…
Să nu fim, însă, cîrcotași: va fi bine și, la vară, cald. Așadar, aveți puțintică răbdare!…rca, dar mai ales cînd se va întîmpla minunea, campionu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.