Claudiu Șerban, actualul director al SCM Bacău, e pe picior de plecare. Ofertat de mai multe ori, acesta a spus pas de fiecare dată, vîrnd să facă treabă la clubul numărul unu din Moldova. „Vreau să avem rezultate”, a spus Claudiu Șerban atunci cînd a preluat conducerea grupării băcăuane. Și s-a ținut de cuvînt. A venit însă momentul despărțirii. Tot mai multe voci susțin că actualul director al SCM Bacău va pleca la Direcția Apelor Siret, acolo unde ar urma să o înlocuiască pe Tudorița Lungu. Aflat în concediu, Claudiu Șerban ne-a declarat: „Oferte au fost, sunt și vor mai fi. Sincer, mi-aș dori să-mi continui activitatea la acest club, mai ales că au început să apară și rezultatele. însă, orice e posibil”. După toate probabilitățile, această mutare ar urma să aibă loc în următoarele două săptămîni. Din cîte se pare, înlocuitorul lui Șerban va fi Radu Ababei, nimeni altul decît fostul inspector școlar general. „Au fost și sunt discuții în această privință. însă, nimic nu e bătut în cuie”, a precizat Radu Ababei, care a recunoscut cu nu s-ar da deoparte dacă îi va fi încredințată această funcție, mai ales că „SCM Bacău e un club puternic în România”. De această schimbare știu mai toți antrenorii de la SCM Bacău, însă nici unul dintre ei nu știe cînd va fi oficializată. „Se tot vorbește pe la colțuri de această schimbare, însă noi nu știm nimic oficial. Indiferent cine va veni la club, noi, antrenorii, va trebui să ne facem treaba”, a spus unul dintre antrenorii de la SCM Bacău.
(Cristi SAVA)ău e
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.