în prezența șefilor din Sănătate și ai reprezentanților locali și județeni din Bacău, ieri a fost prezentată noua față a sediului Serviciului de Medicină Legală și a Morgii din Bacău. Lucrările de modernizare au durat mai bine de două luni și rezultatele se văd, în condițiile în care cele două sedii nu au mai cunoscut schimbări de mai bine de două decenii. Cu noile frigidere, cu aerul condiționat, cu geamuri termopane și cu alte utilități, Morga din Bacău poate concura oricînd cu cea mai modernă din țară. „La ambele sedii, investițiile s-au ridicat la peste trei miliarde de lei vechi. Chiar dacă pare macabru, acum se poate spune că Morga din Bacău a ajuns una de cinci stele. Mai avem de făcut exteriorul, după care vom începe utilitățile și la sediul din Moinești”, ne-a declarat medicul Marcel Bădără, șeful Serviciului de Medicină Legală (SML) Bacău. O altă surpriză a fost noua față a sediului SML, cu birouri moderne, dotate cu aer condiționat, și tîmplărie nouă, din termopan. „Cea mai mare problemă rămîne achiziționarea unei mașini specializate pentru transportul cadavrelor, după normele europene. Vom lua legătura cu reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție, ca împreună să cumpărăm o astfel de mașină”, a adăugat dr. Bădără. Costul unei asemenea furgonete, complet echipate, este de aproximativ 50.000 de euro. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.