Declinul SIF-urilor la Bursa trage piața în jos
în ședința de ieri, 2 august, balanța a înclinat în favoarea cumpărătorilor în piață, la Bursa de Valori, fapt reflectat de aprecierea tuturor indicilor bursieri. BET-C a urcat cu 1,17%, însă nu a depășit pragul de 7.000 de puncte, iar BET-FI a crescut cu numai 0,31%, o influență defavorabilă avînd evoluția titlurilor SIF3, care au scăzut semnificativ comparativ cu prețul de închidere din ședința precedentă. Valoarea schimburilor s-a ridicat la suma de 56,13 milioane de lei, incluzînd aici și tranzacțiile Deal cu titlurile Flamingo Internațional (FLA), în valoare de peste 5,4 milioane de lei.
în segmentul bancar, creșterile au fost moderate, titlurile BRD au revenit la pragul de 27,0000 lei/acțiune (plus 0,75%), în timp ce Banca Transilvania (TLV) a urcat cu 0,55%, la 0,9150 lei/acțiune. BRD a cumulat un rulaj valoric de 3,7 milioane de lei, iar TLV, pe un volum de tranzacționare de 2,45 de milioane de acțiuni, a înregistrat un rulaj de 2,22 de milioane de lei.
în segmentul petrolier, titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) au continuat să aibă o evoluție relativ stabilă în așteptarea rezultatelor financiare semestriale și au închis la nivelul prețului de referință de 0,1010 lei/acțiune, iar Petrom (SNP) a închis la maxima zilei de 0,5450 lei/acțiune, cu un avans de 2,83%. O evoluție foarte bună a fost înregistrată de titlurile Condmag (COMI), atît din punct de vedere al nivelului lichidității, dar și ca evoluție a prețului în piață. Cu un volum de tranzacționare de peste 3 milioane de acțiuni (aproximativ 1,7% din capitalul social al companiei), rulajul valoric s-a ridicat la 7 milioane de lei, cel mai ridicat din piață, iar cursul a închis în apropierea maximei zilei la 2,3400 lei/acțiune (plus 6,36%).
Pe un nivel al lichidității ridicat în suma de 465.000 de lei, titlurile Artrom (ART) au înregistrat a doua ședință consecutivă de creșteri semnificative la nivelul cursului de tranzacționare de peste 7,4%, la prețul de închidere de 71,0000 lei/acțiune. Pe parcursul ședinței, ART a atins un nou maxim istoric la nivelul de 72,0000 lei/acțiune, și chiar și așa aceste titluri, din punct de vedere fundamental, sînt în continuare foarte atractive, avînd multiplii de evaluare sub media pieței (PER egal cu 9,7).
Titlurile SIF au urmat tendința generală de creștere din piață, exceptînd titlurile SIF Transilvania (SIF3), care au ieșit din pluton și au înregistrat o depreciere semnificativă a cursului de tranzacționare de peste 4,5%. La polul opus s-au situat titlurile SIF Oltenia (SIF5), care, pe un rulaj de 6,7 milioane lei, au închis cu o apreciere a cursului de 3,71%, la maxima zilei de 4,4700 lei/acțiune. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.