O societate îmbătrînită

Romulus Dan BUSNEA

Mizeria, sărăcia, nesiguranța, promovarea unui capitalism sălbatic, marea migrare spre vest, instabilitatea politică sînt doar cîteva dintre caracteristicile unei Românii care seamănă cu o piramidă întoarsă cu vîrful în jos și în care numărul pensionarilor îl depășește cu mult pe cel al salariaților fiscalizabili. Avem de-a face cu profunde dezechilibre, dintre care cel mai dominant este cu siguranță – cel puțin pînă la această dată – cel demografic. Față de țările ceva mai îmbătrînite ale Europei, care duc o politică aproape agresivă de atragere a forței de muncă, România îmbătrînește ceva mai rapid, uitîndu-se cum îi pleacă tinerii și cum nu i se mai nasc copii. Conștiința socială a oamenilor politici a adormit în fața unor astfel de probleme, ca și a grijilor de zi cu zi ale alegătorilor. într-o țară marcată încă de inflație nu avem raporturi stabile de prețuri și nici cîștiguri lunare armonizate cu puterea de cumpărare, iar leul greu nu face nicicum viața mai ușoară. Liderii politici, dar și elitele României au rămas niște persoane idelogizate, pline de iritabilitate, dezinteresate să construiască sisteme, strategii și programe. Ele au coborît din planurile înțelegerii și viziunilor lucide și transparente în sferele informațiilor și faptelor de culise, apanajul jocurilor mărunte de putere.
Politicienii României de azi au acceptat și chiar au contribuit la deformarea realității, pe care au transformat-o într-o telenovelă în care tot ei au devenit actorii principali, iar deciziile lor au devenit dependente de imagine. în esență, lupta omului politic se rezumă la încercarea de a impune publicului, adică poporului votant, propria sa realitate în raport cu alte realități concurente. Și, din păcate, tocmai într-o astfel de conjunctură formatorii realității sînt din ce în ce mai puțini și din ce în ce mai dependenți politic. Modul în care oamenii politici tratează marile și gravele probleme ale societății românești s-a realizat din perspectiva unică a dorinței de a se menține la putere în virtutea unor mentalități dobîndite în epoca ceaușistă, ceea ce demonstrează – dacă mai este nevoie – că România este o țară care deși intrată în Uniunea Europeană prezintă deja simptomele tipice ale unei societăți europene îmbătrînite de propriile-i concepții și mentalități.
Un cunoscut sociolog afirma că lipsa de pluralism a formulelor de structurare a percepțiilor riscă să reideologizeze elitele și societatea. Și că pentru a evita o astfel de posibilitate, reacția cea mai eficientă este finalizarea actului revoluționar din 1989 prin apariția treptată a noilor elite și „sabotarea” blocajelor privind libertatea de exprimare. Un lucru, însă, foarte greu de realizat atîta timp cît adevărul despre revoluție și mineriada din 1990 a fost îngropat definitiv. Confiscarea revoluției și mineriadelor ar putea fi anihilată dacă ar exista o coaliție și voință politică pentru aflarea și dezvăluirea completă a adevărului. Dar undeva totul se stopează, totul se încetinește, totul amorțește, totul se dorește a fi grabnic uitat într-o învălmășeală de lucruri și fapte special create pentru a ne perturba memoria și percepția realității. Semn că după aproape 18 ani anumite structuri mai fucționează încă. Și chiar bine, în timp ce România îmbătrînește mult prea repede sub povara greutăților și idealurilor destrămate. 18 ani anumite structuri

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!