Mihai BUZNEA
Politicienii noștri post-decembriști sînt atinși, fără excepție, de o maladie incurabilă, care se manifestă sub forma psihozei: atragerea electoratului. Cel care are cît mai mulți votanți de partea lui, în mîneca aceluia se va ascunde și asul de treflă: victoria în alegeri. în aceste curse disperate după susținători și simpatia lor electorală constă nu doar scopul, ci și strategia luptei politice. O lecție învățată cu sîrg și aplicată cu strictețe.
Evenimentele derulate în această lungă vară fierbinte care a încins nu doar aerul și pămîntul, ci a înfierbîntat pînă la incandescență și mințile liderilor noștri de toate culorile și nuanțele doctrinare, ne-au demonstrat cu prisosință adevărurile unei atare conduite față de o masă de manevră preponderentă numeric și lesne de atras. Pensionarii. în jocurile de interese legate de potența lor în fața urnelor de vot s-au prins lideri la vîrf, ca și partide de top sau de pluton. PSD-ul a resuscitat o lege pe care tot el o uitase prin cine știe ce seifuri; primul-ministru Tăriceanu i-a prins șpilul și a plusat cu aerul că ar deține careul de ași, secondat de pe tușă de proaspătul ministru liberal al economiei și finanțelor, iar cel al Muncii le-a ținut hangul. Președintele Băsescu s-a dat greu (convins), făcînd nazuri precum mireasa nărăvașă, dar nicidecum nedoritoare de plăceri interzise, pentru ca pînă la urmă să se supună și el dorințelor supușilor săi.
Cine a cîștigat, cine a pierdut din toată această tărășenie? Un recent sondaj de opinie a decartat cărțile jucătorilor: președintele-jucător a pierdut enorm, prin cacealma, la capitolele „imagine” și „încredere” – cam o treime dintre simpatizanții/susținători; este tributul plătit, în ultimă instanță, pentru comedia bufă pe care a jucat-o, deși încă mai conduce în top-ul personajelor de succes. Care, însă, e atît de înșelător și de trecător!… Au urcat, în schimb, contracandidații – primul-ministru și PSD-ul păstorit de Mircea Geoană, care au punctat prin lovituri bine țintite. Și astfel, pariul pe și pe seama stării de bine a pensionarilor a fost unul cîștigător, cu miza pe europarlamentarele din această toamnă, pe localele și generalele din vara și iarna anului viitor. într-un singur an, veniturile celor de vîrsta a treia se dublează! Să vezi și să nu-ți vină, totuși, să crezi!
în loc de morală, o întrebare retorică: n-ar fi bine ca în fiecare an să avem măcar cîte un rînd de alegeri, un scrutin acolo, pentru ceva, nu contează ce?!… Atunci să vezi cum ar curge promisiunile și cum s-ar da peste cap „catindații” ca să le împlinească! O campanie perpetuă ne-ar aduce fericirea doar cu prețul unui buletin de vot. Dar cu ce miză!…de zile veniturile celor de vîrsta a treia se dublează! Să vezi și să nu-ți vină, totuș
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.