ASCENSIUNI DUHOVNICEȘTI

Mijlocirea Sfintelor Taine

• desăvîrșirea spirituală personală a credinciosului: trăirea în Hristos prin tainele Bisericii

pr. prof. dr. Constantin LEONTE

Din moment ce om adevărat e omul în Hristos și viața spirituală e viața în Hristos, trăirea ultimei nu se realizează decît în unirea și comuniunea omului cu Hristos, comuniune care în plenitudinea ei se numește în tradiția ortodoxă (theosis) și care, după Nicolae Cabasila, are drept conținut antropologic al ei „hristificarea” (christopoiesis).
Ceea ce deosebește, esențial, spiritualitatea creștină de orice altă spiritualitate este, în afară de faptul că nu afirmă identificarea omului cu dumnezeirea sau cu esența totală, caracterul ei hristologic. „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6). Nimeni nu poate înainta spre unirea tainică cu Dumnezeu pășind pe o altă cale decît Hristos. Nimeni nu poate ajunge în această unire dincolo de Hristos. Iar legătura noastră cu Hristos se realizează și se întărește prin Duhul Lui cel Sfînt ce lucrează în Sfintele Taine. Orice altă unire cu dumnezeirea, care nu se realizează prin Hristos și în Hristos este o iluzie. Iisus Hristos este singurul „Mijlocitor” pe care ni L-a dat Dumnezeu ca scară spre Sine. „Printr-însul a binevoit să le împace toate cu Sine, fie cele de pe pămînt, fie cele din ceruri, făcînd parte printr-însul, prin Sîngele Crucii Lui” (Col. 1, 20). „Căci printr-însul avem și unii și alții apropriere către Tatăl” (Efes. 2, 18).
însuși omul a fost făcut capabil să fie mediul prin care ni se comunică Fiul lui Dumnezeu. El este acum într-o apropriere maximă de noi (prin unirea ipostatică) și într-o legătură ontologică, ce face ca în tot drumul ce-l urcăm spre Dumnezeu să nu fim singuri, ci cu El și în El. „Dar faptul acesta obiectiv este coroborat de faptul subiectiv manifestat în conștiința trezită prin Duhul, că acest urcuș nu-l facem cu puterile noastre individuale, ca pe o intreprindere prin care avem să cucerim divinitatea ce ne stă în față, pasivă și impersonală”. De aceea, în calitate de creștini, avem – începînd chiar de pe treapta cea mai de jos a stării nostre spirituale – conștiința sensibilizată prin Duhul lui Hristos că în acest urcuș duhovnicesc ne aflăm necontenit într-o legătură cu Hristos care este și alături de noi, susținînd înaintarea noastră, dar și în față ca model. Mîntuitorul ne cheamă, astfel, spre Sine, la o comuniune mai deplină cu El, așa cum un prieten mai bun ca tine în toate privințele îți este și alăturea pe drumul care îl faci spre desăvîrșirea morală, dar și mai ales ca tine, mereu atrăgîndu-te.
în scrierile duhovnicești ale Răsăritului ortodox se susține afirmația că Hristos ni se dă întîi prin poruncile Sale. Sf. Marcu Ascetul zice: „Domnul este ascuns în poruncile Sale și cei ce-L caută pe El, âl găsesc pe măsura împlinirii lor”. Sfîntul Maxim Mărturisitorul spune că „ființa virtuții din fiecare este Cuvîntul cel unic al lui Dumnezeu, căci ființa tuturor virtuților este însuși Domnul nostru Iisus Hristos”. Așadar, în poruncile ce ni le dă Domnul vorbește personal conștiinței noastre. Sfinții Părinți ne arată că Domnul este ascuns de la Botez în sanctuarul cel mai dinăuntru al ființei noastre, impulsionîndu-ne spre împlinirea poruncilor. Tot Sfîntul Marcu Ascetul spune: „Templul acesta, adică locașul sfînt al trupului și al sufletului, are și el un loc în partea dinăuntru a catapeteazmei. Acolo a intrat Iisus ca înainte mergător, locuind de la Botez în noi”. „Drept aceea, o, omule, care ai fost botezat în Hristos, dă numai lucrarea pentru care ai luat puterea și te pregătește ca să primești arătarea Celui ce locuiește întru tine”.
Origen și Sfîntul Maxim Mărturisitorul consideră drumul creștinului evlavios de la lucrarea poruncilor la cunoaștere, ca un drum tainic al domnului în noi, de la coborîrea de pe pămînt în chipul smerit de rob pînă la urcarea pe muntele Taborului, unde s-a arătat în toată slava dumnezeirii Sale. Urcușul duhovnicesc, de la eforturile ascetice pînă la contemplarea tainică, nu-l facem nici un moment singuri, ci împreună cu Hristos. Sf. Maxim afirmă: „Pînă la sfîrșitul lumii, Hristos pătimește tainic pururea cu noi, pentru bunătatea Sa, potrivit (și proporțional) cu suferința aflătoare în fiecare”. Aceasta înseamnă că viața pămîntească a lui Hristos are o permanentă actualitate, repetîndu-se cu fiecare din noi. Mîntuitorul „urmărește în toate zilele, pe toți cei ce se vor mîntui, pentru a-i cuceri”.(„Ascetica și mistica ortodoxă”).
Pătrunderea lui Hristos în noi se face prin Sfintele Taine, prin spălarea Botezului, prin ungerea cu Sfîntul Mir și prin împărtășirea Lui de pe Sfînta Masă. „Prin mijlocirea acestor Sfinte Taine, Hristos vine la noi, își face sălaș în sufletul nostru, se face una cu el și-l trezește la viață nouă; odată ajuns în sufletul nostru, Hristos sugrumă păcatul din noi, ne dă din însăși viața Sa și din propria desăvîrșire” (N. Cabasila – „Despre viața în Hristos”).

e ni L-a dat Dumnezeu ca scară spre Sine. „Printr-însul a binevoit să

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!