IN MEMORIAM

Un spirit profund

• încă un poet a pornit către „marea călătorie”

Ștefan MUNTEANU

în urmă cu cîteva zile s-a stins din viață poetul Dumitru Pricop. La aflarea veștii, surprinzătoare și dureroasă, nu prea știam cum să reacționez. Pînă la urmă, instinctual, am închis telefonul și m-am deplasat în fața raftului de bibliotecă, pentru a-i redescoperi spiritul. Am extras volumul „Scrisori din temnița libertății”, l-am deschis la întîmplare și am nimerit la poemul „Prolog”, unde am citit versurile: „Povestea mea-i femeia goală/ sub cerul putred de ninsori/ iar ce aduc la masa voastră/ e tot ce-am plîns de-atîtea ori”.
Născut la 21 mai 1943, în comuna Negrilești, județul Vrancea, Dumitru Pricop a debutat publicistic în anul 1964, în revista „Tomis”. Iar activitatea editorială și-a început-o în 1975, cu ciclul de versuri „Lutul vestit”, în „Caietul debutanților” al Editurii Albatros. Ulterior, principalele volume de versuri publicate au fost: „Patima muntelui”, București, 1978, „Lumile din strigăt”, București 1981, „Locuitor în Oedip”, București 1983, „Lacrima arlechinului”, București 1985, „Stelele din adîncuri”, Iași 1988, „Inițiere în obsesii”, Galați 1990, „Paharul însîngerat”, Galați 2001, „în căutarea Muntelui Albastru”, Focșani 2003. Ca semn al împăcării cu sine, caracterizîndu-și trecerea prin lume ca artist, în poezia „Ghicit în cărți” Dumitru Pricop se destăinuie: „Multe prostii am mai făcut/ dar le-am făcut așa de bine/ încît acum, cînd trec spre lut/ nu mi-e nici silă, nici rușine…”.
A colaborat la majoritatea revistelor literare de prestigiu, precum „Astra”, „Ateneu”, „Amfiteatru”, „Cronica”, Convorbiri literare”, „Flacăra”, „Orizont”, „Poesis”, „Ramuri”, „România literară”, „Steaua”, „Transilvania”, „Tribuna” etc. A primit aprecieri elogioase din partea criticilor de talia lui Alexandru Piru, Laurențiu Ulici, Liviu Papadima, Mihai Dinu Gheorghiu, Gheorghe Istrate, Aureliu Goci, George Vulturescu, Constantin Ciopraga ș.a. Dincolo de asemenea aprecieri, însă, Dumitru Pricop a avut forța de a-și descoperi singur măsura și responsabilitatea poetică. în poemul „Zoologie”, el scrie: „Muncind la mine îmi cunosc măsura/ și știu ce munți am înălțat spre cer,/ de-aceea-s poate uneori stingher/ cînd las pămîntul să-mi închidă gura…”.
La slujba de înmormîntare, care a fost oficiată la Focșani, alături de cîteva sute de concetățeni vrînceni, profund afectați, au fost prezenți scriitori din București, Iași, Galați, Ploiești, Tecuci și Rîmnicu Sărat. Din păcate, Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor din Romînia, care se mîndrea că îl are ca membru pe poetul Dumitru Pricop, nu a avut inspirația și resursele necesare pentru a-și manifesta durerea alături de familia îndoliată. Singura consolare vine de la gîndul că Dumitru Pricop știa foarte bine și să ierte. în poezia „Poeții”, el spune: „Poeții n-au un continent anume/ ei locuiesc prin grotele din sîni/ și cînd se hotărăsc să-și ia un nume/ fie sunt morți sau putrezi de bătrîni…”.
Dumitru Pricop nu a reușit să îmbătrînească, însă boala, pe care a sfidat-o, a fost necruțătoare. în schimb, poetul și-a creat un nume valoros pentru orice istorie a literaturii române. S-a impus prin generozitate, prin pasiune și prin dragostea față de locurile natale. A iubit viața, femeia și poezia într-un stil personal. Ne-a lăsat o poezie modernă, originală, în care fascinația pentru frumos poartă amprenta unui spirit profund și permanent însetat de Absolut.
A mai murit un poet, pentru ca noi să descoperim, încă o dată, că poezia este nemuritoare și că avem mare nevoie de ea. Mai trebuie să învățăm și să cultivăm poeții, chiar dacă uneori ei mai și păcătuiesc.

l și-a creat un nu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!