Eroii
Mihai BUZNEA
Ne comemorăm și ne glorificăm, în aceste zile, eroii. Cei care s-au jertfit pentru patrie. Nouă decenii de istorie glorioasă, în care gîndurile și sentimentele celor ce le-a urmat luptătorilor de pe fronturile conflagrației ce a încins lumea începutului de secol XX s-au îndreptat spre faptele lor de arme și puterea sacrificiului total. în memoria lor ne-am clădit în suflete adevărate catedrale ale înălțării, iar pe locurile sacrificiilor am edificat nenumărate însemne ale eternității: arcul de triumf din Capitală, mausoleul de la Mărășești, monumentul de pe muntele Măgura de la Tg. Ocna, presărînd pretutindeni în locurile unde ecourile războiului încă se mai pot auzi, cimitire, basoreliefuri, cruci, grupuri statuare. August 1917 ne rămîne înscris în istorie ca un moment de ample reverberații pentru nația română. „Spuneți generațiilor viitoare că noi ne-am făcut cu prisosință datoria” – stă înscris pe frontispiciul Mausoleului de la Mărășești, acolo unde generalul Eremia Grigorescu și ostașii săi legendari își dorm somnul de veci sub privegherea vie a celor care le-au urmat și le vor urma în vecii vecilor. Un testament al dragostei de țară, al permanenței și perenității noastre naționale, al demnității și devenirii perpetue.
Niciodată nu vom fi dăruit îndeajuns de mult memoriei celor pe care îi omagiem. Cu fiecare zi, cu fiecare an ce trece, semnificațiile patriotice și istorice ale faptelor lor de arme cunosc noi adîncimi și profunzimi, mesajul le este tot mai puternic și pilduitor. Prin sacrificiul lor am făptuit România Mare. âmplinirile de mai tîrziu, ca și cele care le vor urma poartă chipul și năzuințele înaintașilor, pe care îi cinstim cu demnitate și onoare. Făcîndu-ne, aidoma lor, datoria și demonstrînd, astfel, că sîntem capabili, la rîndu-ne, de sacrificii dintre cele mai înalte pe altarul patriei.ndari își dorm somnul de veci sub p
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.