Analize gratis și pentru cei născuți în august

Administrator

Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate a trimis prin poștă, în județ, 60.000 de plicuri cu scrisori informative și taloane destinate persoanelor născute în august ce vor beneficia de Programul Național de Evaluare a Stării de Sănătate a Populației. în cadrul acestuia, în perioada iulie 2007 – octombrie 2008, toți băcăuanii, asigurați sau nu, vor avea acces, gratuit, la un examen medical și un set de analize stabilit de Ministerul Sănătății. în acest scop, asigurații se vor prezenta cu taloanele la medicii de familie, iar neasigurații, la orice medic de familie din listele Casei Județene. Pacienții din mediul rural vor face analizele în cabinetele medicilor de familie. Rezultatele analizelor trebuie prezentate tot medicilor de familie. Anul acesta au fost programați cei nascuți în intervalul iulie-decembrie, în timp ce anul viitor vor fi consultați restul, precum și cei care nu s-au prezentat la termen la analizele gratuite. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.