„Sfînta Parascheva” de la Marvila

ânțelepciunea care a zidit o biserică

Cînd hoții au vrut să-l jefuiască de banii primiți de la starețul Schitului Pogleț, părintele Zaharia Albu a avut înțelepciunea să-i ascundă în coama deasă a calului. Și așa, cu gîndul cel bun de la Dumnezeu, preotul a avut cu ce să pună piatra de temelie a bisericii din satul Marvila. Altfel, cine știe cînd ar mai fi putut oamenii locului să aibă un lăcaș de rugăciune?! Poate doar acum, după 1990.
Pentru cine nu a auzit, Marvila este situat la 27 de kilometri de Adjud și la 7 kilometri spre vest de Corbasca. Așezat pe colina unui deal la o distanță de 500 metri în stînga Siretului, este un sat izolat și cu drumuri greu de străbătut. Vechimea acestui sat, necunoscută oficial, se pierde în negura vremilor. Căci nu putea fi ales un loc mai impropriu de locuit pentru vechii clăcași ce robeau pe moșiile unor boieri. Din tradiția locală se presupune că primii locuitori ai acestei așezări, care la început au locuit mai la sud de actuala așezare cu numele astăzi păstrat de Marvila Veche, au fost din Vrancea, strămutați cu timpul de urgia turcilor în actuala Marvilă, ce se găsea în inima pădurii. Oamenii, în schimbul a cîte două drumuri de chirie făcute la Galați pentru boierul de atunci, precum și pentru zilele de clacă la care erau obligați, căpătau dreptul de a paște liber vitele în pădure și de a lua lemne pentru foc și construcții.
Numele satului se presupune a se trage din numele primei femei ce se va fi numit Marghita, prin transformări lingvistice Marghila, cum se și numea de altfel satul în vechime, iar de aici Mărvila. Fiind o așezare veche și pe un teren impropriu, nu se putea vorbi de drumuri drepte și de sistematizare. Nici acum nu se poate spune că lucrurile sînt mai bune.
Vechiul port românesc se aseamănă cu cel din Vrancea, îl mai păstrează ca amintire doar bătrînii, iar ca obiceiuri folclorice se mențin numai cele legate de nunți și de anul nou.
Așa cum s-a păstrat din bătrîni, biserica a fost construită de enoriașii parohiei în timpul parohului Zaharia Albu, originar din acest sat, cu banii dați de preotul Filaret, starețul schitului Pogleț. Bătrînii spun că acest stareț ar fi dat preotului Zaharia galbeni de aur, pe care i-a schimbat la Bîrlad, de unde întorcîndu-se, i-au ieșit hoții înainte, cu gînd de pradă, dar datorită istețimii acestui preot, care a ascuns banii în coama calului, nu au putut fi descoperiți de hoți.
Prima biserica al cărei arhitect și meșter este necunoscut, era în formă de corabie cu o singură turlă, din cărămidă pe temelie de beton și acoperită cu tablă albă. Nu are stil caracteristic și poate fi catalogată în stil moldovenesc. în interior nu este pictată, ci spoită cu var.
Vechea catapeteasmă a fost pictată în ulei pe pînză de in, și în 1965 a fost înlocuită cu alta din lemn de tei și pictată în ulei, care a fost adusă de la Parohia Anghelești, ce la rîndul ei o primise donație de la fostul schit Oancea. în urma avariilor suferite la cutremurul din 1940, biserica a suferit unele reparații și i s-au adăugat suporți de susținere, aceasta în timpul păstoriei preotului Rugină.
I s-au mai făugt de asemenea unele renovări în 1966, sub păstoria preotului Vasile Răspopa, constînd din turnări de ciment în bordura exterioară și în interior, ferestre noi.
Ca obiecte ce se impun doar prin valoarea vechimii, pot fi menționate catapeteasma din pînză pictată în ulei, în anul 1860, de către un pictor necunoscut, avînd 34 icoane, precum și alte patru icoane de lemn (Mîntuitorul Iisus Hristos, Cuvioasa Parascheva. Maica Domnului, Sfîntul Nicolae) cu aceeași vechime. Curgerea timpului și intemperiile naturii și-au pus amprenta asupra bisericii. Dacă în perioada comunistă nu se puteau face multe lucruri, după 1990, credincioșii din Marvila și preotul satului s-au apucat de treabă. Să lase ceva în urmă, ca și înaintașii lor. „Ne-am apucat de construcția unei noi biserici în 1996. Am avut parte de ajutorul material și financiar al oamenilor din sat și al Primăriei. S-au investit peste 4 miliarde de lei. Cu ajutorul lui Dumnezeu, sperăm ca anul viitor toată lucrarea să fie gata”, a afirmat preotul Albu Simion, parohul de la Marvila.ltfel, cine știe cînd ar mai fi putut oamenii locului să aibă un lăcaș de rugăciune?! Poate doar acum, după 1990.
Pent

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!