Prietenul înaripat
• Mesagerul din cer (2)
Eugen VERMAN
între timp, la fereastra apartamentului de la etajul al cincilea două ciori mari dădeau tîrcoale, croncănind de zor, iar Negruțu le răspundea imediat. Da, erau părinții puiului, disperați și neajutorați în recuperarea copilului lor obraznic, doar aceasta a fost cauza căderii lui din cuibul din vîrful plopului… Acum, Negruțu s-a dedulcit cu resturi de la puii de găină cumpărați din magazin. înfulecă de zici că se îneacă, iar Petru a observat, chiar zilele trecute, că „atunci cînd va ajunge între ai săi, cioara asta va fi un canibal sadea! Nu-i prevăd un viitor prea strălucit…”. Dar, cum spuneau Luci și Ion – din Canada – pînă și acolo a ajuns vestea cu puiul de cioară – păsările astea sunt, în cele din urmă, extrem de sociabile. Chiar pot fi dresate. în consecință, Mihnea îl lua în mîini – în ultima vreme pasărea e tot mai apropiată de salvatorii săi – și, în timp ce învîrtea, în cerc, degetul mare, puiul își învîrtea capul. După un timp, Mihnea conchise: „E cum vrea el… Parcă-l hipnotizez, așa întoarce capul după degetul meu!”. în schimb, Marga e tot mai supărată: „Azi dimineață m-a tezit la șase fără ceva… I-au venit părinții și au croncănit de ne-au trezit pe toți…”. Dar tăcu imediat. âși aminti că seara trecută luase puiul și-l mîngîiase cu tandrețe, ce o să faci, tu, biată făptură mică, te vor mai primi ai tăi între ei?, așa zicea Marga și îl mîngîia cu duioșie. A fost momentul, atît de inuman, de înfiorător, de cumplit, cînd Mihnea a încercat sentimentul urii. Pur și simplu a izbucnit în plîns: pe mine nu mă mîngîi așa de frumos și dulce, lasă că-l prind eu și-l strîng de gît pe domnul ăsta și o să-l arunc de aici, de la etaj, drept în ghearele lui Osvald-motanul, că el e mai bun cu mine, așa a izbucnit Mihnea, însă mama l-a calmat și, ușor, ușor, băiatul a înțeles că dragostea de mamă pentru el rămîne cea mai puternică dragoste din lume…
…Finalul acestei întîmplări adevărate? Cel puțin pentru mine nu-i deloc greu de anticipat. Peste vreo două luni de zile, adică pe la sfîrșitul verii, Negruțu va deveni matur. Mihnea sau Marga sau Petru îl vor mai căuta în zadar în cotloanele lui din balcon. âl vor descoperi sus, pe bibliotecă, și atunci vor concluziona că Negruțu poate să zboare. âl vor prinde în cele din urmă și, în plînsul și tînguirile lui Mihnea, vor deschide larg geamurile și-l vor așeza, cu cea mai mare băgare de seamă, pe pervaz. în acel moment, ca la un semnal, din înaltul albastru al cerului vor apărea părinții puiului care, pe limba lor cioroiască, îl vor chema insistent. Cu ochii lui albaștri Negruțu îi va privi pentru ultima dată pe cei care i-au salvat viața și l-au adoptat, pentru o vară, ca membru de drept al familiei lor și, într-un elan voinicesc, se va avînta în primul său zbor adevărat. Cei trei, rămași la fereastră, vor bate, fericiți și cu lacrimi în ochi, din palme… Și multă vreme după aceea, de cîte ori va vedea un stol de ciori, Mihnea va fi convins că de acolo, de sus, îl privește, cu o anume părere de rău, Negruțu, puiul de cioară care, acum, liber și cutezător, aleargă pe nebănuitele cărări ale cerului…nt. Cu ochii lui
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.