Escaladarea conflictelor – paguba țării!
Vasile PRUTEANU
N-am apucat a trăi liniștiți nici măcar două decenii de normalitate. Lumea europeană se așezase, oarecum, în făgașurile ei, amenințările externe păreau de domeniul trecutului, chiar dacă pe ici, pe colo, spiritele războinice se mai inflamau. Românii se simțeau la adăpost de amenințări externe, digerîndu-și cu greu conflictele de putere politică. Puțini oameni își mai imaginau că acestea ar putea căpăta și o rezonanță externă, o atitudine inadmisibilă pentru evoluția statului român în raporturile lui cu alte țări. Iată, însă, că antipatia endemică dintre președinte și premier afectează grav imaginea și locul României în context european și mondial. Așa se face că îndelungata amînare a numirii de ambasadori la Londra și Washington deschide larg ușa bîlbîielilor în privința atitudinii față de planul Althisari, a chestiunii Kosovo în general. Independența Kosovo ar permite extremiștilor secui invocarea unei similarități cu „euroregiunea” Mureș-Covasna-Harghita, prinzînd cele două centre de putere (Președinție și Guvern) în menghina opțiunilor. De fapt, a incertitudinilor.
Hărțuit de presă (ca răspuns la antipatiile prezidențiale) ministrul de externe se vede în imposibilitatea de a reacționa prompt și corect la provocările venite din afară. O politică externă respectată și eficientă presupune predictibilitate, imposibil de atins fără coerență. Dar, despre ce coerență putem vorbi cînd Cotroceniul adoptă o poziție, iar Palatul Victoria alta? E firesc să ne întrebăm pînă unde poate merge dușmănia dintre doi oameni puși în fruntea țării și dacă aceștia merită să ocupe înaltele poziții adjudecate în 2004? Ostili unul față de altul, autoritatea lor a ajuns să desemneze ceva de ordinul agitației, al unei dizgrațioase și enorme gesticulații publice, cu totul indiferentă la destinele României în lume. Conflictele dintre cei doi poli de putere a urmat și continuă să urmeze o spirală ascendentă, văduvind țara de o coordonare permanent necesară a centrelor de decizie în conformitate strictă cu competențele fiecăruia. Ori, conținutul acestor competențe a fost mereu contestat de președinte, deși Constituția nu permite astfel de ambiguități. Mai exact, atribuțiile președintelui în domeniul politicii externe sunt, în mare parte, doar reprezentative, puterea reală, ca și răspunderea revenind aproape în întregime Guvernului, avînd ca organ specializat în subordine Ministerul Afacerilor Externe. Tocmai acest lucru nu convine domnului Traian Băsescu; acesta s-ar dori și guvern și președinte. Un fel de mic, dar autentic „republican autocrat”, dacă un astfel de om poate fi imaginat fără dictatură. Numai așa ne putem închide în funciarul nostru patriotism, înclinat spre solemne comemorări și spre retorica exemplarității inegalabile a eroilor naționali, fără putință de a mai da atenție realităților de pe mapamond. Riscăm să așezăm trecutul nu într-un spațiu realist, ci într-unul al vanităților proprii.
Mi-e imposibil să accept că doi oameni nu au atîta înțelepciune ca să-și dea mîna măcar pentru a salvgarda interesele externe ale țării, chiar dacă ar face-o de paradă, de ochii lumii, acceptîndu-le ipocrizia zîmbetului de circumstanță. Avea mare dreptate Dimitrie Cantemir cînd scria că „dragostea ce-o avem pentru țară ne îndeamnă să ne lăudăm neamul din care ne-am născut… iar pe de altă parte, adevărul ne împiedică să lăudăm ceea ce ar fi după dreptate de osândit”. Helvetica-R răi liniștiți nici măcar două decenii de normalitate. Lumea europeană se așezase, oarecum, în făgașurile ei,
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.