CONDEIE BĂCĂUANE

Apetit pentru… umor

• Vasile Matei – ultimul redactor-șef al revistei „Epigrama” (1997 – 2002)

prof. M. Cosmescu-DELASABAR

Din vremea cînd stațiunea montană Ghimeș-Făget era locul de întîlnire al epigramiștilor. „Les morts vont vite” (Morții se duc repede – sînt uitați curînd), spune un proverb francez, care este o traducere a versului „Die Toten reiten schnel” (Morții călăresc repede), din balada „Leonore” de Burger; care, la rîndul lui, s-a inspirat din dictonul latin: „Cita mors ruit” (Moartea năvălește repede).Cam așa se întîmplă, din păcate, cu mulți băcăuani care au avut de spus și scris cîte ceva, atîta cît au trăit. Așa s-a întîmplat și cu unii dintre elevii mei, care au plecat în lumea umbrelor prea repede. Și tot atît de repede au fost uitați. Bunăoară, Vasile Matei, fostul meu elev de la Liceul „Ferdinand” din Bacău, pe care l-a absolvit prin 1954, nu s-a „bucurat” (vorba vine) nici la aniversarea zilei sale de naștere (11 august 1934), în 2004, cum s-ar fi cuvenit, nici de comemorarea sa la cinci ani de la deces… Și nu numai că a fost un pasionat geolog și profesor de geografie; ci, mai ales, din faptul că a făcut din satul Ghimeș-Făget, din marginea de apus a județului Bacău, timp de vreo 5 ani, locul și centrul de întîlnire al umoriștilor din toată țara; înființînd Asociația culturală „Trecătoarea Rîsului” și organizînd acolo, la Ghimeș-Făget, anual, Festivalul de epigrame, unde își dădeau întîlnire „toate florile vestite ale epigramei”, printre care și nelipsitul Mircea Ionescu Quintus, declarînd cu prilejul Festivalului din 1958: „Este bine să ne întîlnim des în jurul «Epigramei» pentru a nu lăsa să moară… epigrama; să păstrăm treaz spiritul românului, care are foarte mare apetit pentru umor”.
Pe lîngă volumele publicate: „Prafuri, pastile și fitile” (Bacău, 1994), „Terapia de șoc” (Bacău, 1997), sau „Ghicitori pentru glumeți și pentru voinici isteți” (Bacău, 2001), „Cimitirul vesel” etc., redactorul-șef al revistei „Epigrama” publica articole privind contribuția epigramisților băcăuani la dezvolltarea epigramei românești”, de Elis Râpeanu (nr. 10 și 11); sau „Au găsit ce-au căutat” de poetul și epigramistul Nicolae-Paul Mihail, de fapt postfața volumului meu „Și-au găsit Bacăul” (Bacău, 1999), o antologie a umoriștilor și epigramiștilor băcăuani, despre care scria: „De o incontestabilă valoare documentară pentru istoria literaturii umoristice, volumul (…) reușește, de bună seamă, să readucă în realitate, în primul rînd, un fel de fotomontaj al „cafenelei literare” a Bacăului, prin repunerea lor în circulație…”.
Valoroase și de actualitate sînt mai toate epigramele publicate în „Epigrama” în perioada celor cinci ani cît a condus-o Vasile Matei, abordînd teme social-politice ca: „Aleșii patriei”, „De-ale alegătorilor”, „Ficele Evei”, „Viața la țară”, „Atac la personalități”, „Terapia de șoc” etc., selecționate cu prilejul concursurilor organizate la Galați, Ploiești, Craiova, Caransebeș etc. Multe din aceste epigrame ar putea figura oricînd în orice ziar de azi. Sau în „diverse pagini recapitulative ale efemerelor noastre reviste umoristice”, cum scria Nicolae-Paul Mihail, citat mai sus. Căci de cînd epigrama a devenit un caz penal de „atac la persoană”, această „ramură aromitoare din trupul viu al imaginației poetice”, cum definea Mihai Pauliuc în articolul „Elogiul epigramei”, publicat în revista „Epigrama” (nr. 11/1999), pare că nu-și mai găsește locul în literatura de azi. Ar fi păcat de toată străduința lui Vasile Matei și a Uniunii Epigramiștilor din România, de a menține vie și „aromitoare”, în stațiunea aceea montană Ghimeș-Făget. „Fără epigramă ar fi trist pe pămînt”, scria Mihai Pauliuc în articolul citat. Helvetica-R e duc repede – sînt uitați curînd), spune un proverb francez, care este o traducere a versului „Die Toten rei

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!