Cu arcanul după bacalaureați

Administrator

Olimpia FILIP, Ion MORARU

Zeci de absolvenți ai liceelor din Bacău nu s-au prezentat la proba orală de Limba și literatura româmnă a examenului de Bacalaureat din sesiunea a doua. Președinții comisiilor de examinare susțin că sînt conștienți de nivelul slab al absolvenților și că, toți profesorii examinatori manifestă îngăduință și răbdare. „Dintre cei 94 de candidați înscriși, zece nu s-au prezentat. Am dat telefoane la secretariatele liceelor pe care le-au absolvit, am trimis vorbă prin colegi și i-am anunțat că îi așteptăm. Unii nu au venit, cu toate insistențele noastre. Chiar dacă le-a trecut rîndul cînd trebuia să intre în examen, încă îi mai așteptăm pînă în momentul cînd termină de răspuns ultimul elev de pe listă”, a declarat conf. univ. dr. Constantin Călin, președintelui centrului de examinare de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Bacău.
La grupul Școlar „Gheorghe Asachi” din Onești, 74 liceeni, absolvenți ai colegiilor naționale și liceelor din Onești și Tg. Ocna, susțin în aceste zile examenul de bacalaureat. De la ora 9,00 și pînă la ora 18,00 ei au susținut în fața a două comisii de examinare, proba orală la Limba română. Absolvenții s-au arătat optimiști. „Cred că a fost un accident că nu am reușit în prima sesiune, iar acum doresc mult să iau acest examen, pentru a mă înscrie la una din facultățile ce mai au locuri vacante”, ne-a declarat Lucica Vintilă, una dintre candidatele de la Grupul Școlar „Gheorghe Asachi” din Onești. cna, susțin în aceste zile examenul de bacalaureat. De la ora 9,00 și pînă la ora 18,00 ei a

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.