S-avem pardon!…
Mihai BUZNEA
Un băcăuan de-al nostru este dator la întreținere aproape 75 de milioane de lei vechi. Președintele asociației de proprietari îmi spune că de cînd se ocupă de problemele locatarilor nu a reușit să-l vadă la față pe celebrul datornic, acesta uitînd pur și simplu să mai treacă pe la casierie de cel puțin zece ani! Bineînțeles că în tot acest răstimp apartamentul pe care îl ocupă împreună cu familia a beneficiat de apă rece, apă caldă, gaze, curățenie și lumină pe scări, mă rog, de toate serviciile. Penalitățile de întîrziere se ridică, și ele, la peste 2,5 milioane de lei. Toate demersurile întreprinse de administratorii asociației s-au soldat cu efect zero, cel veșnic supărat și pus mereu pe harță fiind, cine altul, decît debitorul cel perpetuu. Nici amenințările cu debranșarea de la utilități, nici acționarea în judecată nu au rezolvat nimic. Aștept ca Guvernul să emită o ordonanță prin care să fie anulate toate aceste datorii – își explică refuzul sistematic de a plăti recordmenul nostru. Și continuă: așa cum au fost scutiți de la plată marii devalizatori ai economiei, pentru care s-au alocat de la buget mii și miliarde de dolari și euro și care s-au îmbogățit pe seama noastră, de ce nu s-ar aplica o astfel de măsură și cu noi, cetățenii onorabili și lipsiți de posibilități financiare?! O logică interesantă, dar s-avem pardon: unde-i onorabilitatea, pe unde stă ascunsă?! Cît despre lipsa de mijloace, iarăși cu… pardon: două pensii, un salariu și o alocație de întreținere! Ce să mai spună, atunci, cei care își întind sărăcia de la o lună la alta, dar nu uită să-și plătească „dările” la timp?! Oricum, cazul în sine este unul cu moț mare și ține de acel ceva care nu se vinde în magazine: bunul simț, cu plăcerea de a ciuguli din farfuria celorlalți fără să pui ceva, vreodată, în ea…ățenii onorabili și lipsiți de posibilități fina
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.