CONSEMNĂRI

Administrator

Un caz aproape banal

Eugen VERMAN

… Am mai scris, cu peste doi ani în urmă, despre acest tînăr. Atunci avea 17 ani. M-a impresionat de la-nceput. Era în pridvorul Bisericii „Sfîntul Nicolae”, era iarnă și el tremura de frig. încercase să doarmă în sala de așteptare din gară, dar și acolo era frig, așa că dis-de-dimineață se afla, deja, la ușa bisericii cînd aceasta era deschisă. în biserică e mai cald…, chiar și la intrare. Atunci am stat de vorbă cu el, mi-a zis că îl cheamă Bogdan, mi-a zis și numele, însă, iată, i l-am uitat, iar din ce mi-a mai spus am înțeles că și el și mama sa au ajuns pe drumuri. El, din copilul foarte bun la învățătură, s-a lăsat de școală în clasa a șasea, acum fiind, cum se spune, fără nici un căpătîi. I-am dat niște bani, să-și cumpere mîncare, după ce mi-a declarat, solemn, că nu folosește aurolac, și i-am promis că de cîte ori o să-l mai întîlnesc o să-i mai dau, dar cu condiția să nu cumva să intre în mizeria drogului de care aminteam… N-a trecut o jumătate de an, și l-am reîntîlnit. Spre nemulțumirea mea adîncă, era cu punga la gură, era transpus în lumea lui, așa că nici nu m-a mai cunoscut.
Cum spuneam, am trăit o mare părere de rău. Acest copil aproape, foarte frumușel, cu fața proaspătă, adolescentină, o luase pe un drum greșit. într-o zi, după ce l-am văzut din nou – tot în zona pieții centrale din Bacău – am stat de vorbă cu doi polițiști, pe care i-am rugat să-l „acosteze” și să-l ajute într-un fel. Eram convins că nu-i totul pierdut. Polițiștii chiar l-au „luat la întrebări”, iar după aceea, o vreme, nu l-am mai văzut pe Bogdan, pînă într-o dimineață devreme, să fie, de atunci, vreo cinci luni, cînd l-am revăzut suflînd în punga aceea blestemată și scălîmbăindu-se ca o paiață deșălată, cu mișcări caraghioase și necontrolate, rîzînd dement, cu ochii injectați și fața boțită vădind trăiri interioare diabolice… Așa îl văd mereu, așa l-am văzut și ieri, am trecut pe lîngă el cuprins de o milă adîncă, nu numai eu am trecut, ci o mulțime de oameni îl văd, dar, vai!, nici nu-l iau în seamă, a devenit un caz aproape banal…
O viață – fiecare viață e ceva divin, inconfundabil, unic -, iată, e condamnată fără ca cineva s-o ajute în vreun fel, fără ca cineva s-o readucă la condiția firească, pentru care, în fapt, a apărut pe lume. Probabil, nu peste mult timp, în iarnă, pe ger, sub cerul rece al vreunui parc, se va sfîrși înainte de a fi început cu adevărat…i interioare diabolice… Așa îl văd mereu, așa l-am văzut și ieri, am trecut pe lîngă el cuprins de o milă a

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.